Critica

www.victoritadutupicturidevanzare.com

Achizioneaza carti si picturi de Victoria Dutu.

Direct de la autoare cu autograf. De pe eMag. De pe Amazon.

Comanda un portret la 200 euro dimensiunea 40/40 cm.
Contact:          victoritadutu@yahoo.com ,

For English, I have this website

          http://www.victoriadutu.com

#Victoria Dutu is a #painter and a #writer. She created #books and #paintings. #1

She is an #Author

………………………………..
Telefon&WhatsApp: 0740.27.99.08 /
victoritadutu@gmail.com
books@victoriadutu.com

#Victoria Dutu este #scriitoare si #pictorita. Ea a creat #picturi si #carti care au la baza principiul esthetic de #frumos.

……………….

Descarca CATALOG- picturi intre anii 1992-2013

Victorita-Dutu-Catalog-1-375-Picturi-Imtre-Anii-1992-201

……………..

2.„Există un Tu” la pretul de 25 lei.

www.victoritadutupicturidevanzare.com

Achizitioneaza volumul de poezii “Exista un Tu”   direct de la autoare cu autograf, la pretul de 30 lei+ 12 lei taxele postale ramburs.
victoritadutu@yahoo.com ,
victoritadutu@gmail.com
0740.27.99.08

Layout 1 59658276_2165266483526511_972543241930932224_n

…………………………………………………………..

1.Romanul „Gabriel” de Victorita Dutu, la pretul de 30 lei.

Victorita Dutu, victoritadutu@yahoo.com  /+40.740.27.99.08,

www.victoritadutupicturidevanzare.com
Achizitioneaza Romanul „Gabriel” direct de la autoare cu autograf, la pretul de 45 lei+ 12 lei taxele postale ramburs.
victoritadutu@yahoo.com ,
victoritadutu@gmail.com
0740.27.99.08

12243451_905152132871292_7224853206781510784_n  gabriel

………………………………………………………….

VICTORIA DUTU-PORTRETE

pretul este de 100 euro pentru dimensiuni mai mici 30/30 cm sau 30/40 cm. timpul este de cel putin 3 saptamani.

model de portret

peisaje 1 04 2013 victoria dutu 023

 

……………………..

Volumul de poeme ”Există un Tu”, este un poem interesant prin tematica aleasă, originală, o configurare poetică de esență filosofică și religioasă, cu o încărcătură specială de iubire, tandrețe și smerenie închinată Divinității, totodată o geneză inedită a simbolurilor creației spirituale divine, chiar o invocare a binecuvântării.(a consemnat scriitoarea Eliza Roha)

…………………………….

Tema romanului „Gabriel”-inspirata dintr-un caz real.

Nu te lăsa învins. Luptă. Viaţa învinge. Iubirea învinge. Rugăciunea învinge. Iubirea lui Dumnezeu e mai tare ca moartea. Maria a învins. Ea este simbolul victoriei. Copilul se vindecă şi trăieşte chiar dacă s-a născut bolnav. Maria iubeşe, şi-a refăcut viaţa cu Rafael, chiar dacă a fost părăsită în cele mai grele momente. Rafael a crezut cu toată tăria sufletului  său în iubire şi a găsit-o, a găsit-o pe Maria, soţia lui pentru totdeauna.

Romanul „Gabriel” este un roman al victoriei prin credinta şi al credinţei nestrămutate în victorie. Fii tu însuţi victorie asemenea lor.

………………………………….

Eliza Roha-cronică la “Există un Tu 

VICTORIȚA DUȚU și filozofia credinței

 Volumul de poeme ”Există un Tu”, publicat la Editura Betta, București, 2016, al tinerei prof. Victorița Duțu, o situează pe autoare într-o altă sferă a creației poetice, de esență filosofică și religioasă. Victorița Duțu, profesor de matematică la un liceu din București, cunoscută, deopotrivă, ca pictoriță, poetă, prozatoare, eseistă, realizator de emisiuni TV, implicată în diferite activități culturale și membră ale unor organisme internaționale, este o figură reprezentativă pentru noua generație de intelectuali-artiști, prin originalitatea creațiilor sale artistice, cu tematică filosofică și religioasă și îngemănează în complexitatea personalității sale mai multe coordonate, potrivit cu studiile urmate, în principal: facultatea de matematică, facultatea de filozofie, studii de artă plastică, masterate, diferite alte cursuri din sfera umanistă. Toate acestea sunt alăturate, îmbinate pe un fond de adânc sentiment religios datorat educației primite în familie. Fiică de profesor și învățătoare, Victorița Duțu a manifestat de copil înclinații deosebite către literatură și pictură, către studiu și ortodoxie, reflectate mai apoi în creațiile sale plastice și literare. A obținut premii la concursuri literare din țară și străinătate, are numeroase tablouri expuse în muzee și galerii de pictură din țară și străinătate. Iată deci o personalitate complexă, tonică, ușor rebelă, deosebit de harnică și aplicată întrutotul pe activitățile cărora i s-a consacrat cu avântul nedisimulat al tinereții.

Consider noul volum editat un poem interesant prin tematica aleasă, originală, o configurare poetică de esență filosofică și religioasă, cu o încărcătură specială de iubire, tandrețe și smerenie închinată Divinității, totodată o geneză inedită a simbolurilor creației spirituale divine, chiar o invocare a binecuvântării.

Deși structurat pe categorii de idei, poemul, o continuă rugă, este unitar și coerent prin înlănțuirea firească a simbolurilor spiritual-divine care-l compun, a relațiilor dintre acestea, totul trecut printr-o gândire personală despre viață și univers. Ca într-o simfonie a naturalității poetice, poemul începe direct, mărturisind credința în puterea tutelară asupra existenței materiale : ”Există un Tu”, adică există Dumnezeu care ”(…) pășește tăcut/către fiecare privire/către fiecare pas/și drumul lăsat/în urmă/devine lumină”; apoi ne poartă în ideea Infinitului ca ”(…) o gândire/o stare a minții/(…) Făcând loc/Luminii/Ca-n ziua dintâi.”, mai apoi atenția o focalizează asupra Omului”(…) cu sufletul Infinit/În infinitul/Tău”, urmând Lumina, Cosmosul, Cuvântul-”sămânță” ”Înfășat în lumină” sau ”Într-o taină/ascunsă/Ce se rostește/În interiorul/Trăirii/Făcând cu putință/Nașterea/Unui nou început.”

Urmează Ideea, Locul – ”vâsla/Care mă poartă/Pe valuri”, timpul, sufletul ”Doar călător/Entitate ascunsă/Cu înveliș/Uimitor al materiei vii”, Gândul, Existența, Cerul – ”etern în lume” ca ”Drum de infinit” pentru că, așa după cum spune poeta, ”Mintea e cerul/Sufletului/În mersul său/Către cel ce a/Construit cerurile/Ca trepte de foc/Către El”, Piatra ”în temelie/Ca o oprire/De infinit”, Cunoașterea, Crezul ”lumii/Înfășurat/În idei”, zidirea ”În pașii/Făcuți ieri/Și pasul de mâine transformă/Lumea de azi/(…)În toate/Spre casă/Cuvânt”, Casa-cuvânt ”…de/Astăzi/E pământul/Întreg/Călător/În drumul/Neștiut/Al infinitului”, Casa eternă ”(…)Înfășurată-n/Lumina/Celui fără/De început”, Casa tatălui, Casa din cer, Noua casă, Înțelesurile ”Ca niște porți/Rotitoare spre cer”, entități spirituale dăruite lumii de absolutul superior – Dumnezeu – ”Tu cel ce ești/Din toate în tot/Marele Tu al ei.

Nu eludează nici importanța materiei ”Concretul de aici/(…) Căutător de/Sens în lumina/Născută din/Lumina pură” și a dezvoltării neîntrerupte pentru că ”Fiecare/Treaptă/E o facere/La fel ca/ Facerea/Dintru început.”

Ideea Dumnezeirii –”Puterea de-a privi/În cele ce sunt/Și-n tăria de-a fi/Ca la început/În lume”, a toate născute din vrerea și puterea sa – ”Lumea toată/E biserica Ta./Sufletul dănțuiește/În cele create/De Tine”, se repetă obsesiv, ca într-o litanie, ca o pioasă rugă înălțată și cuvânt de mulțumire adresat Divinității – ”ziditorul/Copacului” care ne-a creat și a creat spiritul însuflețitor al materiei.  

          Copertele întâi și a patra sunt illustrate cu reproduceri după tablourile poetei. La o privire atentă vom descoperi concordanța dintre conceptual pictural și cel poetic.

Victorița Dutu este o altfel de poetă, o altfel de prozatoare, o altfel de pictoriță, de parcă ar veni dintr-o altă sferă a creației artistice, profund evlavioasă, dăruindu-ne lumina purității sufletești și a credinței de nestrămutat în Dumnezeu și puterea sa atotcreatoare. Poemul se dovedește a fi un veritabil concept, un mănunchi de meditații filosofico-religioase exprimate direct, sobru și reverențios – metafora fiind expresia poetică a gândului, un drum subtil al autocunoașterii – pornind de la ideea că omul este sămânță divină, creat după chipul și asemănarea creatorului. Poeta se înalță deasupra suferinței și bucuriei omenești, deasupra trăirii materiale ce-a fost și care va să fie, cu toate valențele puterii sale de înțelegere, aducând un omagiu, un cuvânt de mulțumire, mărturisitor dar și rugă de suflet, sinceră, adevărată, confirmând condiția superioară a intelectualului din toate timpurile, indiferent de ”vremuri”, care nu-și vede locul în afara credinței creștine, urmând tradiția de nestrămutat a neamului său.

                                                                                                          Eliza Roha,

                                                                                                          18  martie 2016

 

………………………………………………………

Lucian Gruia – Cronica la „Există un Tu” – Poeme de Victorita Dutu

Victoriţa Duţu – Există un Tu (Ed. Betta, 2016)

Victoriţa Duţa a absolvit Facultăţile de: Matematică (1995) şi Filosofie (1999) din cadrul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Este profesoară de matematică pasionată de spaţiile infinit dimensionale şi pictoriţă cu numeroase expoziţii naţionale şi internaţionale. Tablorile sale şi romanul Gabriel (Ed. 2015), tratează teme religioase. Nici volumul de versuri Există un Tu (Ed. Betta, 2016), pe care-l comentez în continuare nu face excepţie, întregind trinitatea creaţiei Victoriţei Duţu.

Paul Valéry afirma că poezia e matematică şi metrica îl confirmă. Victoriţa Duţu ca profesoară de matematică se apropie de oamenii de ştiinţă credincioşi. Şi sunt numeroşi. E suficient să-l amintim pe Albert Eistein. Credinţa lor apare în faţa problemelor teoretice insurmontabile. La Victoriţa Duţu, bănuiesc că religiozitatea se iveşte din pasiunea pentru spaţiile infinite.

Infinitul devine principala caracteristică a lui Dumnezeu,  atributele sale fiind nesfârşite. Demiurgul reprezintă metaforic osia lumii şi este apelat aparent familiar cu Tu, pornind de la sintagma “Ţie Doamne!”:  „există un Tu/ în jurul căruia/ lumea se roteşte”.
Dumnezeu a creat lumea din logosul divin (cuvânt, gând, faptă). Logosul este un fruct semănat peste lumină, ce se hrăneşte din sine însuşi. “Cuvântul infinit/ Zideşte lumea”.

Lumea este şi ea în prefacere infinită. Mintea noastră constituie cerul sufletului iar deasupra noastră Demirgul construieşte ceruri infinite suprapuse (ca spaţiile infinite din matematică).

Şi omul are o latură infinită, sufletul nemuritor: “Omul ce/ Creşte în Tine/ Cu sufletul/ Infinit/ În infinitul/ Tău”.

Dumnezeu e mirele iar lumea mireasă. Biserica e  şi ea mireasă aşa că lumea şi biserica devin sinonime. Biserica devine lume dacă ne amintim de ideea lui Blaga conform căreia, pereţii exteriori, pictaţi ca şi cei din interior, sacralizează ambientul.

Tema principală a cărţii este desigur morală. Omul este un gol care se umple de cuvântul lui Dumnezeu şi de lumină. Dumnezeu îi insuflă bunătate, iubirea aproapelui şi toate virtuţile. Îi cere respectarea celor zece porunci.

Omul îşi împlineşte fiinţa personală în cuvântul Lui: “Cuvintele Tale/ Semănate în lume/ Au făcut să crească/ Mândre grădini/ Prin care oamenii/ Tăi ce se hrănesc/ Din cuvintele Tale/ Să se bucure în/ Frumuseţea lor/ Că Tu eşti cu ei/ Şi ei îşi duc viaţa/ În Tine.”

Autorea are încredere că Dumnezeu va reîntoarce oamenii la dreapta credinţă şi lumea va fi mai bună: “Tot ce e gând curat/ Este al Tău/ Tu curăţeşti lumea/ Prin cuvintele Tale/ Şi tot ce-i pur/ La Tine se întoarce/ Neîntinat în/ Lume mergând/ Cu Tine de mână/ Ca la Tine să/ Revină mai pur/ Şi mai mare-i tăria/ De a fi în lume.”

Viaţa este un şir de iniţieri în drumul spre Dumnezeu. Treptele vieţii reprezintă tot atâtea încercări spre dreapta credinţă.

Poeta se imaginează călătorind cu pasărea gândului spre lumină. Zborul spre transcendent dă sensul vieţii. Sufletul e partea noastră de infinit: „Sufletul e la graniţa/ Dintre lumea finită/ De-aici şi lumea/ Infinită ce-l aşteaptă”

Credinţa zideşte o casă care devine întreaga lume. Locuirea autentică este religioasă. Lumea este minune divină. Cine are credinţă nu trebuie să se teamă.

Omul este : ”lumină/ îmbrăcată/ în cuvânt” din moment ce are spirit. Cuvânt e şi pasul lui Dumnezeu prin lume.

Volumul de versuri Există un Tu reprezintă un imn dedicat Creatorului, demarcaţiile cu trei puncte constituie momente de respiro în recitarea/citirea poemului fluviu.

Stilul este direct, extatic, elocvent.

Poeta constituie un caz aparte în peisajul liric contemporan. Credinţa în puterile infinite ale dumnezeirii o individualizează. Poeta afirmă că locuirea omului pe pamânt are sens dacă este întru Dumnezeu care reprezintă singura cale spre mântuire. Victoriţa Duţu, prin volumul de versuri Există un Tu, îşi exprimă credinţa că starea de normalitate, bazată pe dreapta credinţă, va reveni în viitor.

Lucian Gruia

Martie 2016

…………………………………………….

Cronica la  „Există un Tu” realizata de catre 

Lidia GROSU, poetă, critic literar

POETA VICTORIŢA DUŢU: LECŢIA INFINITURILOR

Poeta, dar şi pictorul Victoriţa Duţu, pasionată de lumea exactă a spaţiilor infinit dimensionale, descoperă lumile din preajma acestora( „Acest infinit / E trăit cu /Putere / În cele ce sunt / Ale lumii ei / Mâna scrie / Cuvintele cheie / Şi sufletul / Cuprinde  în el / Nesfârşirea / De infinit / Ce este pasul / Tău / Făcut în / Lumea celor ce / Sunt cu / Omul ce / Creşte în Tine / Cu sufletul / Infinit / În infinitul / Tău”(p.4), urmând calea indicată de vectorii pasionaţi şi de alte necunoscute, încărcătura lor, absolut misterioasă, fiind subordonată unei traiectorii a mişcării arbitrată de substraturile fiinţei şi a căror încoronare este asigurată de echivalenţi merituoşi în funcţionale definite de… emotivitate: „Acum infinitul este / Doar o gândire / o stare a minţii / Ce-şi făureşte căi / Şi infinitul pătrunde / În simţirea firii / Făcând loc / Liminii / ca-n ziua dintâi”(p.3). Succesivitatea luminii este precumpănitoare. Este ceea ce îl incită pe eul poetic, acesta păstrându-şi din umbră rolul de mediator al monologului/ meditaţiei asupra existenţei, dar oferind prioritate dialogului realizat prin intermediul pronumelui personal „Tu”, cu majusculă, la acelaşi caz nominativ declinat, a cărei valoare este una cu extensiune universală –  Tu-lumea; lumeaTtu – pe drumul cu paşii-podoabă ai pomului vieţii ce nu-şi pierd din viabilitate: „Există un Tu / la care lumea să / privească / există un Tu / în jurul căruia / lumea se roteşte / El păşeşte tăcut / către fiecare privire / către fiecare pas / şi drumul lăsat / în urmă / devine lumină”, (p.2). În selectarea infinitului din infinit, „Tu eşti marele Tu / al lumii noi”, (p. 6), care deschide poarta spre veşnicie, sugerând asimilarea lecţiei ce necesită o continuă repetare: „Şi lumea / Cu omul din ea / Îşi găseşze / în Tine / Infinitul său” (p.5). La hotarul dintre exactitate şi emotivitate, „Cuvântul infinit / Zideşte lumea” şi acesta, cu chipul aceluiaşi Tu, devine divinitate şi „Idee / izvorâtă / din rostirea ta / Către ceea ce este / să fie”(7). Autoritatea crepusculelor interioare cedează imensităţii cosmice („Scânteiază / apusul de soare / Parcă un alt soare / A răsărit…” (19)) „ce cuvântă / în lumea de aici / cuvintele / Lui / devenite miracol / al firii” , pentru că „El e Mirele lumii / Ce transformă / Lumea / în scântei de răsărit…”(p.8).

Plină de generozitatea purităţii Aceluia ce este Cuvânt, autoarea Victoriţa Duţu transmite nenumăratelor rotaţii pe circumferinţă a cuvintelor neîntinate ale omului de creaţie cu claritatea pentru lecturarea semnelor convenţionale cu „cel mai înţeles preţ” – „inima alege după dragostea ei” –  „către iubirea / celui ales să fie”. Sunt înţelesurile ce le propune lumii infiniturilor din infinit şi cu care se contopeşte poeta Victoriţa Duţu, sorbind din cupa împlinirii licoarea propriilor tălmăciri întru revigorarea grădinii din suflet (Port în mine / o grădină ascunsă / cuvintele Tale(p. 22)) –şi a devenirii acesteia Lumină a Celui de Sus întru „veşnica binecuvântare / de a trăi / în lumea Lui / restaurată în sărbătoare”. Hologramă a cuvântului, cu unul şi acelaşi titlu intuit pentru fiecare poem– „Omagiu cuvântului” –, citită de la început spre sfârşit ori viceversa, poezia Victoriţei Duţu este o curgere într-o singură direcţie – în cea în care „Pasul tău a devenit în lume Cuvânt”(88) spre „ziua cea de la începuturi”(85)– , dar şi asigurare că omul de creaţie simte, respiră, activează, există prin cuvânt, chemările interioare fiind o năucitoare dorinţă de recapitulare a sensurilor (”El te învaţă / Tăcut / Cât de mare / Este fiecare / Punct al trăirii / Şi te aşteaptă / Să îl păşeşti / Transformându-l în curgerea lui / În drumul / Căutător de / Sens în lumina / Născută din / Lumina pură”, (p. 79)) întru redescoperirea dintotdeauna a spaţiuului infinit confortabil  pentru  „Locuirea Gândului tău / În minunea de a fi / La tine / Acasă / Acasă cu El”(82)

Lidia GROSU, poetă, critic literar,

Chişinău, 2016

 

………………………………………………….

Cronica la romanul „Gabriel” realizata de catre criticul Lucian Gruia

Victoriţa Duţu – Gabriel (Ed. Carolina, Cluj-Napoca, 2015)

Victoriţa Duţa a absolvit Facultăţile de: Matematică (1995) şi Filosofie (1999) din cadrul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Este profesor de matematică şi pictoriţă cu numeroase expoziţii naţionale şi internaţionale. Tablorile sale reprezintă astre, cruci, pe Iisus răstignit, pe fecioara Maria, pomi din grădina Raiului etc, toate având un bogat fundal celest. De altfel, unul din personajele principale ale romanului Gabriel (Ed. Carolina, Cluj-Napoca, 2015), pe care îl comentez în continuare, Maria şi ea pictoriţă, afirmă că cel mai important lucru pentru artistul plastic este să reprezinte cerul specific modelului. Cu alte cuvinte, pictorul trebuie să caute relaţia omului cu transcendentul: “Da, eu cred că un artist adevărat asta ar trebui să facă, să aducă cerul pe pânzele lui ca să-l arate oamenilor. Da, oamenii de acum au nevoie ce cer şi de lumină, (…) da, pentru că noi purtăm ceva ceresc în sufletul nostru care este nemărginit.” Din acest punct de vedere, Maria are chiar o relaţie specială cu Dumnezeu. Credinţa ei este supusă unor probe iniţiatice şi până la urmă învinge. A fost măritată cu Mihai, un bărbat egoist, preocupat în exclusivitate de propria-i carieră. Soţul nu se preocupa nici de ea şi nici de fiul lor, Gabriel, născut fără esofag şi supus unor numeroase intervenţii chirurgicale. Urmează divorţul, după ce, colac peste pupăză, soţul îşi îmbolnăveşte soţia cu o boală venerică, iar aceasta, prin laptele supt, îi transmite microbul şi micuţului Gabriel.

După aceste nenorociri, Rafael, un professor de matematică, o descoperă pe Maria, leşinată pe o bancă în parc, în apropierea Spitalului Universitar, unde îi era internat copilul, şi o duce la urgenţă. Dragostea lor se înfiripă la prima vedere. Rafael fiind şi el cast şi credincios, potrivirea lor va fi perfectă. Discuţiile dintre Maria şi Rafael abordează în special problemele condiţiei umane contemporane şi teme religioase.

Mihai, ateu prin excelenţă, sub impulsul dorului vrea să se apropie de familia pierdută dar se retrage sesizând armonia acesteia.

Maria şi Rafael vor mai avea o fetiţă astfel că familia se împlineşte.

Dincolo de întâmplările dramatice, captivante sunt meditaţiile şi discuţiile dintre personaje, legate de problemele cotidiene şi religioase.

Pentru Maria şi Rafael, viaţa de astăzi este decăzută, valorile sunt răsturnate, morala desfiinţată, corupţia în floare, dragostea a devenit o marfă, ne îndreptăm spre distrugere . Mihai este personajul care ilustrează decăderea, el care îşi va înfiinţa o firmă prosperă îşi cheltuie banii pe aventuri nocturne şi se poartă urât cu angajaţii săi. Pentru el contează doar câştigul şi satisfacerea plăcerilor animalice. A ajuns în această stare întrucât nu a urmat preceptele religioase.

Maria şi Rafael, în contrapartidă, se vor împlini asculând de cele 10 porunci şi practicând iubirea de semeni. 

Rafael este profesor de matematică şi scrie şi el literatură ca şi autoarea. Maria care pictează şi Rafael care scrie reprezintă fiecare câte un alter ego al naratoarei. Prima carte a actantului va fi un succes.

Personajele Maria şi Mihai sunt construite antagonist, Maria este altruistă, bună, credincioasă, delicată şi dedicată familiei pe când Mihai este egoist, violent, ahtiat după bani, ateu.

Romanul este construit clasic, intriga o constituie nepotrivirea de carcter dintre Maria şi Mihai, punctul culminant îl reprezintă tentativa de sinucidere a Mariei care nu mai putea suporta situaţia familială şi lipsa de perspectivă de însănătoşire a băiatului, iar deznodământul, căsătoria fericită cu Rafael.

Stilul este modern, pendulând între agonie şi extaz, în funcţie de evenimente. Romanul reprezintă o pledoarie înfocată pentru credină, a celui care şi-a pierdut speranţa în oameni şi singura certitudine a rămas Dumnezeu. Şi după toate aceste probe ale suferinţei, totul se termină cu bine, Gabriel se vindecă şi i se naşte o surioară.

Astăzi, romanul Victoriţei Duţu, Gabriel, reprezintă o provocare. A face elogiul creştinismului, astăzi când credinţa este în declin, pare anacronic. Autoarea se dovedeşte tradiţionalistă, considerând valorile supreme: credinţa, familia şi morala. Ceea ce înseamnă normalitatea.  Poate în viitorul apropiat, după atingerea ultimei trepte de decadenţă, omenirea va reveni la ceste valori.

Cartea incitantă reprezintă o meditaţie dramatică asupra vieţii şi se citeşte cu interes.

 Lucian Gruia 

………………………………

Cronica la romanul “Gabriel” Prof. Virginia Cojocaru

Romanul „Gabriel” este o pledoarie pentru credinta, este o marturisire impresionanta a autoarei ca viata fara credinta nu exista,oricat ar vrea omul sa para puternic.

 Cartea are si un caracter autobiografic, caci Rafael este un alter ego al Victoritei Dutu, stiind ca pasiunile autoarei sunt filozofia,pictura, literatura, dar, mai ales, caracterul analitic al filozofului si profesorului de matematica. 

 Cred ca Rafael este idealul masculin creat de autoare, ma insel oare ??? Maria a fost salvata de Rafael , trimisul lui Dumnezeu , ca sa recreeze cuplul Adamic pe pamant. Eu asa ii consider pe cei doi- o unitate prin credinta, puritate, dragoste, stiind ca „daca dragoste nu e , nimic  nu e”. . Gabriel s-a insanatosit numai prin credinta mamei, iar Mihai a fost pedepsit de Dumnezeu , deoarece a parasit un copil nevinovat si pe mama sa, cand aveau cea mai mare nevoie de el, el nu si-a indeplinit rolul de parinte , rol  sfant dat de Dumnezeu, de aceea a si fost pedepsit prin boala venerica, in timp ce copilul si mama lui au fost vindecati  pentru ca Bunul Dumnezeu a vrut, ei erau puri si nevinovati. Regretele lui au fost tardive, iar mesajul este ca tata adevarat e cel care-si iubeste copilul si la bine ,si la rau, care-l ingrijeste, il hraneste, il educa  si-l ocroteste., iar acesta a fost Rafael. Aceste sentimente le-a simtit si Maria doar cand l-a avut alaturi pe Rafael. Cat de mult a tanjit aceasta femeie dupa dragoste si bunatate !!!iat Dumnezeu  i le-a dat pentru credinta sa. Dragostea si credinta lor adevarata este cea despre care numai Iisus Hristos propovaduia cand era pe pamant.

  Si numele personajelor sunt simbolice: Maria –  numele Maicii Domnulu, Gabriel -Sfantul Arhanghel, Rafael – simbolul artistului, creatorului de frumos, geniul, iar Mihai-pamanteanul cu pacatele lui. 

  Este o carte de suflet inteleasa si gustata numai de cititorii credinciosi, iar eu ma numar printre acestia. 

   De asemenea, referirile la societatea contemporana , cu luminile si umbrele ei, cu goana dupa profit , idealul diabolic fiind numai banul,sunt bine prezentate, dar oameni asemenea Mariei si Rafael nu se pot adapta si salvarea lor a fost credinta si dragostea. 

 La cele scrise despre romanul Gabriel, mai adaug prezenta in carte a motivului copacului, prin care faceti niste corespondente intre copac si destinul si conditia omului in lume, interesant si original punct de vedera.

Prof. Virginia Cojocaru

………………………..

Tema romanului-inspirata dintr-un caz real.

Nu te lăsa învins. Luptă. Viaţa învinge. Iubirea învinge. Rugăciunea învinge. Iubirea lui Dumnezeu e mai tare ca moartea. Maria a învins. Ea este simbolul victoriei. Copilul se vindecă şi trăieşte chiar dacă s-a născut bolnav. Maria iubeşe, şi-a refăcut viaţa cu Rafael, chiar dacă a fost părăsită în cele mai grele momente. Rafael a crezut cu toată tăria sufletului  său în iubire şi a găsit-o, a găsit-o pe Maria, soţia lui pentru totdeauna.

Romanul „Gabriel” este un roman al victoriei prin credinta şi al credinţei nestrămutate în victorie. Fii tu însuţi victorie asemenea lor.

plata ramburs, sau direct daca sunteti din Bucuresti

…………………………………………………..

Vocile statuilor

Vocea 1-Trenurile s-au oprit la fel ca și viețile oamenilor. Trenurile dorm în pace la fel ca orice lucru nefolositor.

Vocea 2-Dar oamenii?

Statuia Libertății – Oamenii sunt liberi. Fac ce vor prin casele lor. Nu sunt ei cei mai mari iubitori ai libertății? Nu au făcut din mine un zeu. Sunt zeitatea care stăpânește  până dincolo de ocean. Eu sunt o imagine a ceea ce ei nu pot fi.

Bărbatul- Ba oamenii sunt liberi.

Femeia – Întotdeauna am crezut că sunt liberă și că pot face absolut tot ceea ce vreau eu.

Bărbatul–Doar ai crezut. Libertatea este pentru tine un act de credința. Oamenii de astăzi sunt împotriva ei mai mult ca niciodată. Noi avem nevoie de dovezi clare ca să credem. Noi avem nevoie de știință. Noi oamenii suntem totul. Noi hotărâm ceea ce este bine și ce este rău.

Femeia- Ce este iubire și ce nu este iubire. Și mai ales care este urmarea ei. În viața noastră după iluzia iubirii urmează un ocean de singurătate mai mare ca acesta din fața mea   Dacă îți poți închipui pământul tot acoperit de ape și singurătatea un mare ocean atunci singurătatea a acoperit tot pământul.

Libertatea-Eu sunt zeița care guvernează oceanele și  pământurile. De la înălțimea mea toate se văd că ar fi libere, însă în noaptea aceasta se pare că eu nu mai reprezint nimic.

Vocea 2-E noaptea veacului întunecat al minții.

Libertatea-Sunt sechestrată în colțul cel mai adânc din sufletul oamenilor. Mai ales sunt percepută acum ca o imensă și necunoscută teamă.

Benjamin Franklin și Lincoln în cor-Nu vă grăbiți sa judecați libertatea oamenilor. Este cea mai de preț pentru ei.

Lincon- Este cea mai mare forța a minții și a puterii lor interioare. Nu degeaba tu ești cea mai valoroasă piesă și ești pusă pe cel mai înalt piedestal ca să fii văzută până la marginile pământului.

Vocea necunoscută- Acum sunt Covid și umblu pe străzi sub forma unei vibrații încât străzile se golesc. Dar am mai strigat o dată 9:11.

Lincoln- Și eu am auzit o dată vocea ta în 15 aprilie 1865. Ești neîndurătoare.

Vocea necunoscută-  Din cauza libertății oamenilor. Ei au ucis nu altcineva. Nu vin niciodată de una  singură și din proprie inițiativă, numai dacă sunt invocată. Nu vă ocupați cu asta de treizeci de ani prin filmele și jocurile voastre. Personajul vostru preferat din filme nu lasă în urmă un cimitir?

Vocea 1-Era o joacă, un spațiu virtual!

Vocea necunoscuta-De ce vă supărați acum dacă mă aveți în față. Aveți ceea ce ați strigat. Ei, și ce dacă ați pronunțat fie și în glumă numele meu?

Libertatea-Nu dați vina pe mine. Vocea ta nu este în jurisdicția mea. Eu planez peste viețile oamenilor. Le veghez integritatea.

Vocea necunoscuta- Adică cele pierdute din prea multă libertate.

Libertatea-Sunt un zeu al vieții nu al morții.

Vocea necunoscuta- În fața mea toți părăsiți casele și vă ascundeți. Vă este frică de absurdul propriei voastre vieți. Nu ați spus voi de o sută de ani că viața este absurdă și că ea vine de nicăieri și se duce nicăieri. Că totul a apărut din nimic și se duce înapoi în nimic. De ce vrei sa trăiești omule? Tu care ești Bărbat și Femeie.

Bărbatul și Femeia în cor-Ne temem de vocea ta și ai băgat spaima morții în noi.

Vocea necunoscuta-Să mai repet o dată cifrele 9-11. Acum am o alta formă. Nu ați zis voi de nenumărate ori că viața este lipsită de sens. Nu ați spus voi de prea multe ori cuvântul depresie!?

Bărbatul- Doar am zis.

Femeia-Dar nu am crezut asta nicio clipă. Viața va merge înainte pe acest pământ indiferent de forța ta oarbă care se manifestă în diferite feluri. Și acționezi doar în anumite momente ale timpului istoric.

Vocea necunoscuta-Mă faci istorie, sunt mai prezentă acum în lume mai mult decât îți închipui tu.

Libertatea- Tu nu ai putere să exiști atâta timp cât oamenii au libertatea de a lupta împotriva ta.

Vocea necunoscută-Nu vă acuz. Dar aș vrea să le pun o  întrebare celor doi- dacă vă place viața, ce este cu sexualitatea voastră lipsită de conținut? Este cea mai la îndemână plăcere pe care o  dețineți. Poate unica. Dar știți că asta plăcere este doar cea a sclavilor? Taina vieții pusă în voi a devenit moarte poate în fiecare moment. Sunt eu devină că ați trăit atât de mult timp cu mine și abia acum mă vedeți. M-ați acoperit mereu cu haina libertății în care v-ați îmbrăcat, dar nu este haina ei, este o haina pe care v-ați fabricat-o singuri în numele ei.

Libertatea-Nu ai dreptul să-i judeci.

Vocea necunoscuta-Nici măcar pe cei care m-au avut ca aliat de-a lungul istoriei? Ei tot cu tine au fost, sunt în patria ta liberate.

Vocea1- Sunt vocea orașelor și a străzilor goale. A trenurilor care sun goale acum dar vor fi pline așa cum au fost în trecut. Viitorul este oglinda mai bună a trecutului.

Vocea 2- Pleacă de aici și lasă-ne orașele și pământurile și munții să trăiască în liberate. Te vom învinge așa cum te-am învins mereu.

Vocea necunoscută-Eu sunt absurdă. Sunt fără de sens. Sunt ultima forma de gândire a voastră. Sunt o abstracție de multe ori. Și totuși exist. Coșmarul din filmele voastre a devenit viața voastră, e real.

Vocea 2- Pleacă și lasă-ne casele să le umplem de bucuria speranței, a milei și de victoria iubirii.

Lincoln- Chiar dacă am dat mâna cu tine eu sunt într-o patrie în care tu nu ai acces. Dacă te uiți la privirile oamenilor ei știu cine sunt eu. Niciodată nu vor uita cuvintele mele care au devenit legi.

Sclavul- Știu ce este libertatea datorită ție. Dar tu ai murit ca eu să devin liber.

Toate vocile deodată spre sclav-Tu nu ai voie să vorbești. Tu ești o entitate a trecutului. Ești istorie și poveste. Lumea nu se mai regăsește în tine.

Libertatea-Tu ai devenit cetățean al ținutului meu. Tu ești omul de altă dată care ți-ai făurit un viitor în propria ta casă și ai fost bucuros că ai putut să împarți pâinea cu alor tăi și poate că mulți ar trebui să îți mulțumească pentru că datorită ție lucrurile au putut să evolueze. Tu ai fost sclavul care ai făurit pâinea celor mulți chiar dacă ajungea la ei în orice formă a  vânzării.

Lincoln- Vezi că ești într-o totală eroare. Ce spui ar certifica sclavia și lipsa libertății. Vezi să nu te audă noile orânduiri că doar eu nu am auzit ceasul morții în zadar.

Libertatea- Ii acord un merit. Ei sunt cei care au muncit și au construit palate, drumuri de piatră și de fier, livezi, holde și prin munca lor eu schimbat fața pământului.

Lincoln- Vorbești de parcă asta ar fi fot normal să se întâmple.

Franklin- Așa ceva nu trebuie să mai fie niciodată.

Sclavul-Eu încă mai trăiesc, forma mea de viață a luat o altă înfățișare dar eu încă sunt. Chiar dacă port un alt nume și am alte haine.

Libertatea- Dacă ai acceptat propria condiție! Nu e vine mea, trebuia să faci ceva ca să te ridici din sclavie.

Franklin- Știința este pentru om sau omul pentru știință? Legea este pentru om sau omul este pentru lege? Cum se împacă asta cu libertatea? Ce spui?

Libertatea- Când mă uit la străzile goale ale nopții aș spune că eu nu mai pot exista prin orașele lumii căci legea mi-a constrâns mersul firesc al lucrurilor.

Vocea 2-Asta pentru că tu te definești a fi doar o realitate a orașelor și a țărilor. Dar vocea tainică a inimii de ce nu o asculți? Crezi că ar fi acum o voce de lebădă?

Libertatea – Eu am puterea de a guverna inimi, minți și popoare. Se spune despre mine că prin forța mea pot crea această națiune din nou din propria cenușă. Vei vedea cum se va auzi glasul meu.

Vocea 2-Tu ești în conștiința popoarelor încă vie și crezi că independența este unica formă de manifestare a libertății. Ia te uită, acum e altceva, o altă provocare a noastră.

Bărbatul și femeia în cor-Noi vrem să trăim.

Vocea 2-Sunteți împreună acum și pare că vreți să vă iubiți, adică să trăiți taina iubirii până dincolo de pământ, până dincolo de viață și de moarte.

Sclavul-Sunt sclavul metamorfozat în vocea iubirii. Eu nu am un loc în statuile voastre. Eu trăiesc ascunsă și nu pot fi lângă oameni pentru ca mereu sunt alungată afara și în locul meu este altcineva care îmbracă formele mele și când eu vreau să intru în locul care este al meu altcineva mă trimite afară să colind străzile goale. Sunt chemată acum să intru din nou în casă dar unde să mă duc căci doar o chemare mă strigă să intru și o altă chemare mă alungă. Suntem mereu un du-te vino din trecut în viitor și din viitor în trecut și mă joc mereu învârtindu-mă în jurul străzilor goale în timpul prezent.

Libertatea- Dar cine dansează în stradă? Văd urme da dans în întuneric, parcă ar veni de undeva aceste umbre în noapte și parcă visez că aș putea din nou privi în vorbele și faptele oamenilor. Acum sunt doar o abstracție.

Vocea 1- Ce umbre stranii cad pe mine. Voi de sus vedeți un om dansând. Eu văd doar picurii de ploaie în noapte care vin să spele străzile și la lumina reflectoarelor femeia și bărbatul vor să se atingă și nu pot în dansul lor și doar se învârt unul în jurul celuilalt fără să se atingă. E doar un mers absurd al sentimentelor trăite cu teama unei noi suferințe. Vin unul spre altul și iarăși se îndepărtează. Ceva îi cheamă și ceva îi resping. E un joc  al singurătății fără de sfârșit și e un dans al muzicii lipsite de pace.

Lincoln- Cine a pronunțat cuvântul pace. Ea este doar în tratate. În acele locuri unde doar judecătorii pot intra dar popoarele întotdeauna vor urzi război în timpul păcii și pace în timp de război.

Franklin- Aveți știința  care vă poate arăta drumul păcii și al salvării.

Libertatea- Dar oamenii au ales să nu te urmeze. Tu ai iubit popoarele de dincolo de ocean.

Femeia-Chiar și țara mea ori țările învecinate.

Franklin- La ce e bună știința dacă nu la binele umanității întregi? Pentru asta am lucrat și am trăit toată viața.

Vocea 2- Dar știința fără dragoste de om are covid în ea.

Vocea necunoscută-Bomba atomică. Rachetele sol sol…. Biologia…Îmi place acest cuvânt al bombei vii care mănâncă tot ce este viu și face parte din om asemeni lăcustelor ce topesc ierburile vii.

Vocea 1- Cică ar fi asupra noastră un blestem al copiilor morți înainte de a se naște, chiar și a celor cărora nu le-am dat voie să se nască prin pervertirea principiului vieții din noi.

Libertatea- Dar și chestia asta este o abstracție.

Vocea 2- Dacă ai ochii din piatră!

Vocea 1 – Cică sângele lor strigă cu vocea lui Abel în formă de tunet spre noi. Se zice că un preot bătrân și neghiob a auzit acest strigăt plin de neviață  și de atunci e nebun. L-am văzut de multe ori cum umblă singur și zmintit pe străzile mele arse de soare ca în deșert, că au dispărut oamenii.

Libertatea- O prostie. O superstiție care se opune oricărei forme de manifestare a libertății mele în orice moment.

Vocea 1-Subscriu.

Vocea necunocuta- Cică oamenii și-au luat cu de la sine putere să decidă ei cine trăiește și cine moare. Au vrut să se folosească de forța mea. Așa că priviți. Am devenit ceva atâta de mic și de nevăzut. O stricăciune în biologia voastră. Mai pot enunța mai multe cifre. 1918.

Libertatea- Taci. Dacă mai vorbești mult mă dau jos de pe soclu și vin după tine.

Vocea necunoscută- Hai dă-te. Hai să te văd cum vii la mine fără să mori. Nici nu mă vezi și nici nu știi unde sunt. Eu sunt ca vântul, nu mă poți opri.

Vocea 2- Nu ați mulțumit niciodată pentru viață. Hei, voi oamenilor! De câte ori nu v-a plăcut să cochetați cu sinuciderea. Priviți acum la ce este pe stradă. Ați vrea să mulțumiți cuiva că sunteți?

Vocea 1-Tu ești libertatea oamenilor, visul lor cel mai de preț. Dacă oamenii nu te mai văd pe soclu nu vor mai crede în ei înșiși. Ei încă mai cred că sunt liberi.

Franklin- Dacă știința îngenunchează vieți atunci ea nu mai este știință, a căzut din ordinea ei. Ați trecut de prea multe ori morții voștri la pierderi colaterale. Ați vrut să le ascundeți fețele în statistici. Pentru că v-a fost frică de chipul oamenilor de aceea l-ați scos din artă.

Columb- Ha, ha, ha…Picasso….care a rupt fața în multe bucăți și a pus nasul după doi ochi. Apoi a mai zis că un punct într-un dreptunghi e fața nevăzută a omului.

Vocea 1- Tu să taci cu oul tău din buzunar cu tot. Ai vrut să descoperi ceva și nici nu ai știut ce ai descoperit.

Columb-V-am spus de nenumărate ori ca pământul este rotund. Și astăzi vă comportați de parcă ar fi plat.

Lincoln- Ați distrus toate conceptele revoluției, sunteți din nou sclavi în propria casă și priviți încrezători către statuia libertății care vă cheamă la ea din noapte cea neagră a istoriei.

Franklin-Poate că știința voastră este foarte puțină. Ori ați făcut ceva rău umanității din voi și acest rău va trimis vouă un semn de moarte care începe să transforme în și mai mult rău ceea ce voi numeați bine. E nevoie de și mai multă știință. Însă știința e pentru om și nu omul este pentru știința. Știința nu este dincolo de bine și de rău. Știința este doar pentru bine. Eu așa am lucrat în binele meu care a devenit și mai mult bine în istoricitatea cuvântului meu.

Columb- Eu am dus civilizația Europei către ținuturi noi.

Vocea 1- Hei, lasă gluma, treaba asta e veche. Noi privim acum de pe alte înălțimi.

Vocea necunoscută-Iubesc haosul și anarhia. Îmi place să conduc în frică. Îmi place ca oamenii să se supună celor pe care eu îi aleg șefi și conducători ai lumii.

Washington- Nu poți face asta la nesfârșit. Pentru un timp vei fi redusă la tăcere.

Vocea necunoscută – Nu și în camerele ascunse ale torturii. Astea nu sunt la televizor pentru că îi face pe oameni să înnebunească. Acolo am un alt nume.

Vocea 1- Nu mai are cine munci în marile industrii, ei sunt cea mai sigură sursă de profit.

Sclavul- Adică e forma noua de sclavie în care trăiesc eu.

Vocea 1- Cred că exagerezi. Ai o casa a ta, un salariu, poți avea concedii. E drept doar trei săptămâni pe an și muncești permanent pe platforma internautică. Dar ești un om liber, ai tot ce vrei.

Sclavul-Nu am iubire.

Columb- Sufletul oamenilor e diferit. Tot mai puțini sunt capabili de sentimente înalte. Se pare că noi doi nu avem putere se le argumentăm. Trăirea e complicată, trece dincolo de experiment. Și nu aduce bani. Ți se face creierul praștie când ești îndrăgostit. Iar tu nu stai pe soclu, deși cândva tu și frații tăi ați făcut piramide. Nu ți se recunoaște acest merit din cauza orânduirii vechi și noi. Ne bazăm pe o realitate din om care nu se vede doar se simte, se trăiește. Nu ne putem bate cu ei. Trebuie doar să avem forța de a rezista rușinii de a fi cei cu suflet și inimă în timpul celui mai măreț timp al tehnologiei dar cel ce a furnizat noaptea minții.

Sclavul – În fața vocilor străzii în plină manifestare a libertății, savantul este cu capul plecat și împroșcat cu rușine.

Columb- Este ca Seneca în fața lui Nero.

Franklin- Suntem în veacul celo mai mari descoperiri științifice și omul trăiește ca un semianalfabet.

Vocea 1- Nu este problema mea. Este o opțiune de alegere. Fiecare este liber să facă ce vrea cu timpul sau. Nu ma privește pe mine dacă în loc să fie pasionat de cunoaștere sparge conserve.

Vocea necunoscută – La diferite momente și interese numele meu se schimbă. De fapt eu sunt o sigură voce care țipă în neant. Voi sunteți cei care îmi dați diferite înfățișări și vă folosiți de mine ca să atingeți cele mai înalte forme ale puterii.

Washington-Pentru că unii trăiesc în iluzia că ar fi nemuritori dar nu sunt. Nu poți fi liber decât dacă te înscrii în sfera largă a legilor universale pe care lumea le-a descoperit de-a lungul timpului. Ești liber dacă respecți legea care este una pentru toți indiferent de coordonate.

Columb- Numărul zece.

Sclavul-Decalogul.

Libertatea- Evoluția adevărată a lumii este când înlocuiești legile pe care le numești universale cu altele noi, cu cele de acum, chiar dacă le încalci pe cele vechi, așa zis universale. Ori păstrezi din ele doar ce îți convine.

FRANKLIN- Este experimentul vostru. Nu mă bag.

Lincoln- Nu relativizați legea universală a omului. Nu răsturnați valorile. Ele sunt axiomele existenței.

Washington- Voi veți vedea.

Franklin-E drept că există o altă formă de iubire și viață, după părinții mei, dar nu vreau să vorbim aici, că începe un alt război. Veți trage cu întunericul în mine în loc de gloanțe.

Vocea 1- Da. Bisericile, sinagogile, moscheile sunt goale și pline de întuneric.

Sclavul- Vă aduc vocea lor. E strigatul pustiului gol de iubire. Ea, iubirea, este în lanțuri acum în cele mai din străfund beciuri ale istoriei.

Vocea doi-Nu este adevărat. Ca iubirea să vină la voi ea trebuie să fie dorită după legile ei universale. Ea nu poate trăi în întuneric și mutilată prin legile convenționale ale compromisului.

Vocea 1-Mă acuzi mereu că umblu prin umbre. Îmi plac umbrele pentru că ele se schimbă. Îmi place să admir umbrele. Îți mai aduci aminte de peștera antică. Priveam la umbrele ce le lăsau focurile realității din spatele meu și eu nu mă puteam întoarce să privesc lumina. De aceea eram atâta de fascinată de umbre. Erau singurele mele adevăruri.

Lincoln- De la umbrele asta a început sclavia și se pare că acum umbre sunt peste tot. Sclavi sunt și cei care spun adevărul dar și cei care îl neagă.

Vocea 2-Ați ajuns la momentul zero. Nu mai puteți privi înapoi că vă vine să plângeți și nici înainte nu  mai puteți privi că vă e teamă de viitor.

Washington- Noi am făcut un război în numele libertății și nu ne-a fost teamă de moarte.

Femeia-Mamele noastre plâng de sute de mii de ani după copiii lor morți în războaie. Ne-ați înfășat băieții în haine de fier și nu ați văzut lacrima ce se strecura de sub ele și strălucea în soare. Tinerii noștri erau îndrăgostiți, tinerii noștri voiau să trăiască și să iubească. Tinerii noștri aveau taina vieții în dorința lor de liberate și de iubire.

Vocea 2- Băieții voștri de astăzi vor să își schime trupurile cu știința voastră medicală, savanții vă spun că asta duce la boală, că nu este sănătos, moral, etic, dar voi călcați zilnic pe grumazul lor și ei își pleacă fruntea a vină în fața voastră. Iar alții se consideră dincolo de bine și de rău.

Vocea necunoscuta-Sunt doar niște cobai, și unii și alții.

Columb- Ei numesc adevăr starea cea mai adâncă a necunoașterii.

Vocea 1- Tu să taci, prietenul tău e sclavul de lângă tine.

Columb-Sunt singur, lângă mine nu e nimeni.

Sclavul – Și eu sunt singur. Nu ne avem unul pe altul. Doar vocile se unesc. Locurile noastre sunt separate. Vorbim cu toții ca printr-n tunel.

Bărbatul- Să nu te legi de mine.

Libertatea- Ai adus un atac la libertatea umanității. Ai încălcat declarația drepturilor omului. Te vom judeca și te vom închide în pușcăriile noastre.

Vocea 2-Îmi luați libertatea din viitor!?

Libertatea – Unii oameni nu merita să fie liberi pentru că nu știu ce să facă cu libertatea lor.

Vocea 2- Și cine face această alegere?

Libertatea- Legile pe care le-au creat în numele meu. Legea e mai presus de om.

Franklin -Nu. Știința este la fel ca iubirea. Știința are în ea multe forme de viață a ceea ce numim om. Știința este pentru binele omului.

Libertatea- Eu, în numele puterii mele globale de a guverna lumea și popoarele, eu hotărăsc ce este bine și ce este rău. Eu mă pot reinventa pe mine însămi așa cum vreau pentru că sunt liberă.

Franklin- Chiar dacă încalci legea umanității din toate timpurile.

Libertatea-Legea umanității sunt eu. Și dacă vrei să știi, această umanitate poate fi și redefinită. Noi putem hotărâ cine e om și cine nu e om.

Linkoln- Asta poate fi mai rea decât sclavia. Nu cred că am murit în zadar. Sau arma crimei lucește sub soare de când m-ați declarat nemuritor.

Vocea necunoscuta- Hitler este stăpânul meu și eu îl stăpânesc pe Hitler.

Sclavul- Stalin!

Washington-Are alți stăpânitori acum care s-au născut fix din creierul lui. El și-a dat foc dar din cenușa oaselor sale au ieșit alții cu dorința de liberate. În numele tău Libertate ei vor să facă ceea ce vor.

Libertatea-Nu-i recunosc. Nu sunt ai mei.

Vocea necunoscuta- Stalin.

Vocea 2-Ba da, au certificate de liberate pe care le vor da oamenilor. Ești falsificată din nou în timp ce tu tronezi în încremenirea pietrei care se vede și de la depărtare, și de la apropiere, și de la televizor.

Sclavul-De la internet.

Vocea 2- Ești zeul de astăzi al omenirii. De ce te eschivezi și doar pretinzi că ai fi tu. Ai luat atât de multe forme de libertate până acum că nici nu le mai știm.

Bărbatul și femeia în cor-Nu vrem să murim.

Vocea necunoscută- Lumea voastră trebuie să dispară și va trebui înlocuită cu alta. Știința ne va duce dincolo de bine și de rău.

Vocea 2- De aici începe prima iluzie a libertății. Fă tot ce vrei și vocea care tot repetă cifre, semn că îți resocotește ceasurile, îți va șopti la ureche că totul este absurd.

Vocea necunoscuta- Război!

Lincoln- Dar cine ești? Un judecător? De ne arunci în față propriul nostru eșec. Adică tot ce am făcut eu a fost în zadar.? Voi trăiți astăzi o altă sclavie și vreți să spuneți că sclavia mea era mai bună, că stăpânii își hrăneau sclavii  ca pe vite iar sclavii de astăzi sunt fără stăpân și nu au nici măcar de mâncare?

Sclavul- Roșii modificate genetic, carnea de laborator. Noi nu știm ce mâncăm.

Franklin- Noi am fost o treaptă de evoluție necesară pentru toată umanitatea. Voi aveți datoria față de viitor să lucrați în spiritul meu. Să puneți în principiul evoluției grija față de om care vine din iubire nu din glorie.

Vocea 1- Oamenii mei iubesc gloria ca unicul scop în viață și ultima rațiune de a exista.

Sclavul-Iubirea e sex, e doar o plăcere, e doar un moment. Oamenii vor să tragă de acest moment ca să îl lungească, să fie o oră, o zi, o viață. Oamenii confundă partea cea mica cu întregul cel mare și se uita cu ochii injectați de plăcere nesatisfăcută la statuia libertății, dar ea e de piatră.

Bărbatul și femeia-Putem confirma ca așa este cum spune sclavul.

Femeia- Mărturisim această greșeală dar e singura noastră forma de viață, nu știm alta.

Bărbatul- Ba știm dar nu putem ieși din acest cerc vicios. E o stare globală.

Femeia- L-am pierdut pe Tata. Nu știm cum să facem să ne întoarcem la el, și să îl găsim.

Baratul-Am vrea să mâncăm roșcovele porcilor, nu avem de ales.

Femeia- Nu spune tot, te rog.

Bărbatul- Mereu m-am simțit că sunt într-o țară îndepărtată și vreau să mă întorc acasă. Sunt acasă și nu sunt acasă și am muncit ani grei să o am.

Femeia-Amândoi suntem singuri în propria noastră casă.

Bărbatul-Trăim în case diferite. Ce vrei?

Franklin- Cu atâta știința v-ați îndepărtat de sufletul omului, de fericirea lui interioară și vă simțiți atât de străini unii de alții?

Columb- Au exploatat la maxim spiritul de aventură. Eu m-am oprit la ținuturile pe care le-am descoperit și am trăit acolo fericit, dar ei nu vor să se mai oprească. Vor și mai multă viteză într-o viață atât de scurtă! Din cauza vitezei printre copaci nu mai văd nici pădurea nici copacii și nici cerul de deasupra creștetelor lor.

Sclavul-Cerul a devenit o vopsea albastră și copacul înflorit un obiect din plastic. Au luat pădurea cu ei și o țin în poze.

Franklin-Priviți cum războiul a coborât în casele oamenilor și le rânjește de la fereastră în timp ce toate bisericile, sinagogile, templele și moscheile sunt goale. Nu că ar fi fost pline până acuma și că v-ar fi păsat.

Vocea 2-Dar eu unde mă botez cu lumină?

Libertatea- Eu știam că în case e doar liberate. Fiecare face ce vrea.

Sclavul către Columb încet- Iar nu vede că are ochii de piatră.

Columb- Iarăși vom fi batjocoriți dacă vorbim de suflet.

Vocea necunoscuta-Dar nu e iubire în casele oamenilor?

Sclavul- Cu iubirea au făcut la fel cum au făcut și cu pădurea. O țin în poze, în imagini decolorate de timpuri îndepărtate. Cât pot ține acele imagini?

Columb- Până se rătăcesc!

Bărbatul și Femeia- Dăm mărturie ca nu e așa. E o exagerare.

Vocea 1-Nu este adevărat, că nu e iubire, până  ieri fiecare avea amantlâcul său. Eu va țineam în palma străzilor mele plimbările secrete din zi și din în noapte. Tare mult v-a mai plăcut sa vă ascundeți. Și asta pentru că erați liberi. Eu vă priveam tăcut cum treceați prin umbrele mele.

Sclavul- Vedeți că eu acum sunt iubirea pe care ați trimis-o în epoca sclavagistă.

Vocea 2- Iubirea e însăși demnitatea umană nu servitoarea cu ochii plânși de durere.

Vocea 1-Ce-mi pasă mie de această anomalie a persoanei. Noi avem indivizi. Dreptate socială și adevărul politic. Ce tot îmi vorbești de iubire. Vorbește-mi de libertate.

Sclavul- Adică iubirea și persoana sunt împreună o floare strivită de o cizmă?

Vocea doi-Copiii noștri trăiesc fără de tata sau fără de mama, unii sunt orfani și asta în numele libertății care are ochi de piatră și noi credem că acest zeu poate vedea până departe. Copiii noștri plâng pentru că vor să trăiască în îmbrățișarea dintre mama și tata așa cum s-au născut din taina iubirii și a vieții dintre mama și tata. Unii nu pot pronunța cuvântul mamă. Alții nu pot pronunța cuvântul tată.

Vocea 1-Taci, asta este doar o statistică. Statisticile mint. Nu reflectă adevărul și realitatea.

Femeia și Bărbatul-Ne-am bătut mereu care să fie primul.

Sclavul – Și care a fost rezultatul.

Femeia și Bărbatul- Niciunul nu vrea să fie pe locul doi și mereu ne batem ca la război.

Vocea necunoscută-Ador acest cuvânt sub toate formele lui de manifestare. Și să mai spui că omul nu este microcosmos în macrocosmos.

Franklin- Ce ați făcut cu știința? De ce ați dus-o pe tărâmul pustiului din sufletul omenesc?

Vocea1-Taci, nu îmi vorbi de suflet. Așa ceva nu există!

Vocea necunoscută-E mult mai simplu astfel să îți explici cât de absurdă sunt că exist și că pot exista chiar în vorbele tale travestită în adevăr științific.

Sclavul – Meffisto !

Columbo- Mefisto e chiar omul, stai liniștit.

Franklin- Să batem la ușile bisericilor goale. Altă dată era război și acum totul e gol.

Sclavul- Pentru că au transformat spiritul într-o clădire așa cum au confundat iubirea cu un inel.

Vocea 1- Îmi place corpul meu, îl ador. Îmi plac zeii din Egipt. Îmi place la nebunie expresia -frumos ca un zeu. Îmi place aceasta zeitate modernă, corpul meu propriu, pe care vreau să îl prelungesc cât de mult pot în istorie și să îl fac etern fie și prin mumificare dacă altfel nu se poate.

Vocea necunoscută -Vezi că nu înțelegi deloc tainele morții. Tot în iluzie ai rămas. Am venit în acest dialog ca să îți amintesc că ești muritor.

Vocea 1- Și ce dacă, nu-mi pasă!

Vocea 2-Dacă vrei să înțelegi viața trebuie să pleci de la faptul că noi cu toții murim. Oare de ce?Cei mai norocoși sunt cei care mor de moarte bună.

Franklin- Pentru că toți oamenii sun muritori, chiar și Socrate.

Vocea necunoscută-Paharul cu cucuta.

Bărbatul- Îmi place viața și am atât de multe lucruri de făcut!

Libertatea- Văd în întuneric cum  unii duc în gropi comune cât mai mulți morți și asta pe întreaga planetă. Pot vedea de sus, parcă aș fi un satelit extraterestru! Eu sunt redusă la tăcere. Și eu care credeam că sunt universală.

Sclavul- Doar unii sunt liberi dar vine o vreme când nici ei nu mai pot fi.

Libertatea-Unii chiar mă consideră pe mine vinovată, că totul e din cauza mea, cum că eu am guvernat lumea și din prea multă libertate s-a întâmplat asta.

Franklin- De la prea puțină știință. Cunoașterea direcționată spre binele omului trebuie să fie pe primul loc. Adevărul ne va face liberi. Dar cunoașterea lui nu e un act gratuit. Universitatea Columbia este goală, doar câțiva cercetători care caută salvarea.

Femeia – Eu sunt viața.

Bărbatul – Ba și eu sunt vița. Femeia și forța vieții și inteligența omului vor învinge. Nu toți vor muri.

Vocea 2-Trebuie să fii inspirat ca să găsești soluția. Poate că trebuie să te așezi într-o anumită lege ca să poți primi inspirația și acea intuiție care aduce salvarea. Descoperirea unei idei crezi că vine așa de nicăieri?

Sclavul- Nu mai e nimeni preocupat de ideea acestei poziții. Toți cred că se pot salva prin ei înșiși. Eu sunt sclav și realitatea e crudă pentru mine. Poate că sunt singurul care poate da mărturie că nu mă pot salva din sclavie prin mine însumi.

Columb-Marea Roșie.

Vocea 2- Unde se duc omenii după ce mor? Tu corbule ce adulmeci văzduhul pleacă de aici. Nu ai ce căuta în orizontul acestor idei. Vremea ta a apus.

Corbul-Vreau să vă ascult până la capăt. Ce spuneți voi e mai absurd decât absurdul de unde vin eu. Nu plec oricât m-ați alunga. Stau lângă voi să vă arăt că oricând lumea mea ar putea renaște din prea multa voastră liberate fără de lege.

Sclavul – Pomul oprit.

Libertatea- Toate fructele  mele sunt de mâncare. Vă îndemn să le gustați chiar și pe cele care sunt cel mai frumos ambalate, sunt pentru voi, sunt dovada libertății voastre.

Vocea 1-Unii zic că se pot salva pentru că privesc la zeitățile lor. Alții că devin asemenea vântului. Dar eu cred, cred cu tot dinadinsul că totul e aici pe pământ și nu mai urmează nimic după aceea și trebuie să ne bucurăm și să facem tot ce vrem aici și tot ce ne trece prin cap.

Libertatea- Nu da pe mine vina că ai adus suferință în bărbatul sau în femeia de lângă tine în numele libertății de gândire, de mișcare, de acțiune și de exprimare.

Lincoln – În numele tău, libertate, au votat legi împotriva omului.

Sclavul- Da, chiar așa, eu sunt o dovadă vie a acestui principiu.

Lincoln- Planeta respiră și e aer curat pe străzi.

Franklin- Vibrația pământului funcționează la parametri normali. Doar apele planetei sun mizerabile de prea multe deșeuri.

Vocea necunoscută-Sunt un virus născut din mizerie mi se spune. Din mizeria de pe întreaga planetă. Sunt născută și din împreunarea omului cu animalul. Așa mi se spune. Mi s-a dat voie să aleg cine trăiește și cine moare.

George Washington- Dacă avem corpuri sănătoase nu murim. Dacă avem un regim de viață bun și un mental puternic nu murim.

Franklin-Cred în puterea științei. Va descoperi faptul că ea este pentru om și nu omul pentru ea, omul nu poate fi un cobai pentru evoluția ei.

Sclavul- Războiul nuclear, experimente pe oameni, dar cu acordul lor firește, semnează o scrisoare înainte.

Franklin- Poate că va descoperi mai mult ca oricând că pe primul loc e omul și nu invers. Și atunci nu voi mai vedea tunuri de foc de pe geamurile templelor, bisericilor, sinagogilor și moscheilor dărâmându-se unele pe altele.

Vocea 2-Franklin, vorbește-ne despre tatăl tău. Despre taina vieții lui și despre cum i-a fost viața. Poate ca o vom lua din nou de la capăt cu viața.

Sclavul- Îmi este dor de Tata. Nu se poate trăi pe pământ decât în iubirea Tatălui, așa cum a știut-o tatăl lui Franklin și noi am pierdut acest semn.

Vocea doi- Eu sunt copilul care încă nu s-a născut dar vă anunț zorile dimineții, că eu mă voi naște în curând și voi trăi mereu în locul dintre cele doua inimi, în îmbrățișarea dintre mama și tata. Este o formă de trinitate fără sfârșit. În ea este asemănarea ce o căutăm în lumină.

 

 

 

 

9 gânduri despre „Critica

Lasă un răspuns la hosuheje Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s