Critica

www.victoritadutupicturidevanzare.com

Achizioneaza carti si picturi de Victoria Dutu.

Direct de la autoare cu autograf. De pe eMag. De pe Amazon.

Comanda un portret la 200 euro dimensiunea 40/40 cm.
Contact:          victoritadutu@yahoo.com ,

For English, I have this website

http://www.victoriadutu.com

#Victoria Dutu is a #painter and a #writer. She created #books and #paintings. #1

 

She is an #Author

………………………………..
Telefon&WhatsApp: 0740.27.99.08 /
victoritadutu@gmail.com
books@victoriadutu.com

#Victoria Dutu este #scriitoare si #pictorita. Ea a creat #picturi si #carti care au la baza principiul esthetic de #frumos.

……………….

Deschide, citeste, descarca

Dă clic pentru a accesa receptare-critica-victoria-dutu.pdf

…………………

Descarca CATALOG- picturi intre anii 1992-2013

Victorita-Dutu-Catalog-1-375-Picturi-Imtre-Anii-1992-201

……………..

2.„Există un Tu” la pretul de 25 lei.

www.victoritadutupicturidevanzare.com

Achizitioneaza volumul de poezii “Exista un Tu”   direct de la autoare cu autograf, la pretul de 30 lei+ 12 lei taxele postale ramburs.
victoritadutu@yahoo.com ,
victoritadutu@gmail.com
0740.27.99.08

Layout 1 59658276_2165266483526511_972543241930932224_n

…………………………………………………………..

1.Romanul „Gabriel” de Victorita Dutu, la pretul de 30 lei.

Victorita Dutu, victoritadutu@yahoo.com  /+40.740.27.99.08,

www.victoritadutupicturidevanzare.com
Achizitioneaza Romanul „Gabriel” direct de la autoare cu autograf, la pretul de 45 lei+ 12 lei taxele postale ramburs.
victoritadutu@yahoo.com ,
victoritadutu@gmail.com
0740.27.99.08

12243451_905152132871292_7224853206781510784_n  gabriel

………………………………………………………….

VICTORIA DUTU-PORTRETE

pretul este de 100 euro pentru dimensiuni mai mici 30/30 cm sau 30/40 cm. timpul este de cel putin 3 saptamani.

model de portret

peisaje 1 04 2013 victoria dutu 023

……………………..

Volumul de poeme ”Există un Tu”, este un poem interesant prin tematica aleasă, originală, o configurare poetică de esență filosofică și religioasă, cu o încărcătură specială de iubire, tandrețe și smerenie închinată Divinității, totodată o geneză inedită a simbolurilor creației spirituale divine, chiar o invocare a binecuvântării.(a consemnat scriitoarea Eliza Roha)

…………………………….

Tema romanului „Gabriel”-inspirata dintr-un caz real.

Nu te lăsa învins. Luptă. Viaţa învinge. Iubirea învinge. Rugăciunea învinge. Iubirea lui Dumnezeu e mai tare ca moartea. Maria a învins. Ea este simbolul victoriei. Copilul se vindecă şi trăieşte chiar dacă s-a născut bolnav. Maria iubeşe, şi-a refăcut viaţa cu Rafael, chiar dacă a fost părăsită în cele mai grele momente. Rafael a crezut cu toată tăria sufletului  său în iubire şi a găsit-o, a găsit-o pe Maria, soţia lui pentru totdeauna.

Romanul „Gabriel” este un roman al victoriei prin credinta şi al credinţei nestrămutate în victorie. Fii tu însuţi victorie asemenea lor.

………………………………….

Eliza Roha-cronică la “Există un Tu 

VICTORIȚA DUȚU și filozofia credinței

 Volumul de poeme ”Există un Tu”, publicat la Editura Betta, București, 2016, al tinerei prof. Victorița Duțu, o situează pe autoare într-o altă sferă a creației poetice, de esență filosofică și religioasă. Victorița Duțu, profesor de matematică la un liceu din București, cunoscută, deopotrivă, ca pictoriță, poetă, prozatoare, eseistă, realizator de emisiuni TV, implicată în diferite activități culturale și membră ale unor organisme internaționale, este o figură reprezentativă pentru noua generație de intelectuali-artiști, prin originalitatea creațiilor sale artistice, cu tematică filosofică și religioasă și îngemănează în complexitatea personalității sale mai multe coordonate, potrivit cu studiile urmate, în principal: facultatea de matematică, facultatea de filozofie, studii de artă plastică, masterate, diferite alte cursuri din sfera umanistă. Toate acestea sunt alăturate, îmbinate pe un fond de adânc sentiment religios datorat educației primite în familie. Fiică de profesor și învățătoare, Victorița Duțu a manifestat de copil înclinații deosebite către literatură și pictură, către studiu și ortodoxie, reflectate mai apoi în creațiile sale plastice și literare. A obținut premii la concursuri literare din țară și străinătate, are numeroase tablouri expuse în muzee și galerii de pictură din țară și străinătate. Iată deci o personalitate complexă, tonică, ușor rebelă, deosebit de harnică și aplicată întrutotul pe activitățile cărora i s-a consacrat cu avântul nedisimulat al tinereții.

Consider noul volum editat un poem interesant prin tematica aleasă, originală, o configurare poetică de esență filosofică și religioasă, cu o încărcătură specială de iubire, tandrețe și smerenie închinată Divinității, totodată o geneză inedită a simbolurilor creației spirituale divine, chiar o invocare a binecuvântării.

Deși structurat pe categorii de idei, poemul, o continuă rugă, este unitar și coerent prin înlănțuirea firească a simbolurilor spiritual-divine care-l compun, a relațiilor dintre acestea, totul trecut printr-o gândire personală despre viață și univers. Ca într-o simfonie a naturalității poetice, poemul începe direct, mărturisind credința în puterea tutelară asupra existenței materiale : ”Există un Tu”, adică există Dumnezeu care ”(…) pășește tăcut/către fiecare privire/către fiecare pas/și drumul lăsat/în urmă/devine lumină”; apoi ne poartă în ideea Infinitului ca ”(…) o gândire/o stare a minții/(…) Făcând loc/Luminii/Ca-n ziua dintâi.”, mai apoi atenția o focalizează asupra Omului”(…) cu sufletul Infinit/În infinitul/Tău”, urmând Lumina, Cosmosul, Cuvântul-”sămânță” ”Înfășat în lumină” sau ”Într-o taină/ascunsă/Ce se rostește/În interiorul/Trăirii/Făcând cu putință/Nașterea/Unui nou început.”

Urmează Ideea, Locul – ”vâsla/Care mă poartă/Pe valuri”, timpul, sufletul ”Doar călător/Entitate ascunsă/Cu înveliș/Uimitor al materiei vii”, Gândul, Existența, Cerul – ”etern în lume” ca ”Drum de infinit” pentru că, așa după cum spune poeta, ”Mintea e cerul/Sufletului/În mersul său/Către cel ce a/Construit cerurile/Ca trepte de foc/Către El”, Piatra ”în temelie/Ca o oprire/De infinit”, Cunoașterea, Crezul ”lumii/Înfășurat/În idei”, zidirea ”În pașii/Făcuți ieri/Și pasul de mâine transformă/Lumea de azi/(…)În toate/Spre casă/Cuvânt”, Casa-cuvânt ”…de/Astăzi/E pământul/Întreg/Călător/În drumul/Neștiut/Al infinitului”, Casa eternă ”(…)Înfășurată-n/Lumina/Celui fără/De început”, Casa tatălui, Casa din cer, Noua casă, Înțelesurile ”Ca niște porți/Rotitoare spre cer”, entități spirituale dăruite lumii de absolutul superior – Dumnezeu – ”Tu cel ce ești/Din toate în tot/Marele Tu al ei.

Nu eludează nici importanța materiei ”Concretul de aici/(…) Căutător de/Sens în lumina/Născută din/Lumina pură” și a dezvoltării neîntrerupte pentru că ”Fiecare/Treaptă/E o facere/La fel ca/ Facerea/Dintru început.”

Ideea Dumnezeirii –”Puterea de-a privi/În cele ce sunt/Și-n tăria de-a fi/Ca la început/În lume”, a toate născute din vrerea și puterea sa – ”Lumea toată/E biserica Ta./Sufletul dănțuiește/În cele create/De Tine”, se repetă obsesiv, ca într-o litanie, ca o pioasă rugă înălțată și cuvânt de mulțumire adresat Divinității – ”ziditorul/Copacului” care ne-a creat și a creat spiritul însuflețitor al materiei.  

          Copertele întâi și a patra sunt illustrate cu reproduceri după tablourile poetei. La o privire atentă vom descoperi concordanța dintre conceptual pictural și cel poetic.

Victorița Dutu este o altfel de poetă, o altfel de prozatoare, o altfel de pictoriță, de parcă ar veni dintr-o altă sferă a creației artistice, profund evlavioasă, dăruindu-ne lumina purității sufletești și a credinței de nestrămutat în Dumnezeu și puterea sa atotcreatoare. Poemul se dovedește a fi un veritabil concept, un mănunchi de meditații filosofico-religioase exprimate direct, sobru și reverențios – metafora fiind expresia poetică a gândului, un drum subtil al autocunoașterii – pornind de la ideea că omul este sămânță divină, creat după chipul și asemănarea creatorului. Poeta se înalță deasupra suferinței și bucuriei omenești, deasupra trăirii materiale ce-a fost și care va să fie, cu toate valențele puterii sale de înțelegere, aducând un omagiu, un cuvânt de mulțumire, mărturisitor dar și rugă de suflet, sinceră, adevărată, confirmând condiția superioară a intelectualului din toate timpurile, indiferent de ”vremuri”, care nu-și vede locul în afara credinței creștine, urmând tradiția de nestrămutat a neamului său.

                                                                                                          Eliza Roha,

                                                                                                          18  martie 2016

 

………………………………………………………

Lucian Gruia – Cronica la „Există un Tu” – Poeme de Victorita Dutu

Victoriţa Duţu – Există un Tu (Ed. Betta, 2016)

Victoriţa Duţa a absolvit Facultăţile de: Matematică (1995) şi Filosofie (1999) din cadrul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Este profesoară de matematică pasionată de spaţiile infinit dimensionale şi pictoriţă cu numeroase expoziţii naţionale şi internaţionale. Tablorile sale şi romanul Gabriel (Ed. 2015), tratează teme religioase. Nici volumul de versuri Există un Tu (Ed. Betta, 2016), pe care-l comentez în continuare nu face excepţie, întregind trinitatea creaţiei Victoriţei Duţu.

Paul Valéry afirma că poezia e matematică şi metrica îl confirmă. Victoriţa Duţu ca profesoară de matematică se apropie de oamenii de ştiinţă credincioşi. Şi sunt numeroşi. E suficient să-l amintim pe Albert Eistein. Credinţa lor apare în faţa problemelor teoretice insurmontabile. La Victoriţa Duţu, bănuiesc că religiozitatea se iveşte din pasiunea pentru spaţiile infinite.

Infinitul devine principala caracteristică a lui Dumnezeu,  atributele sale fiind nesfârşite. Demiurgul reprezintă metaforic osia lumii şi este apelat aparent familiar cu Tu, pornind de la sintagma “Ţie Doamne!”:  „există un Tu/ în jurul căruia/ lumea se roteşte”.
Dumnezeu a creat lumea din logosul divin (cuvânt, gând, faptă). Logosul este un fruct semănat peste lumină, ce se hrăneşte din sine însuşi. “Cuvântul infinit/ Zideşte lumea”.

Lumea este şi ea în prefacere infinită. Mintea noastră constituie cerul sufletului iar deasupra noastră Demirgul construieşte ceruri infinite suprapuse (ca spaţiile infinite din matematică).

Şi omul are o latură infinită, sufletul nemuritor: “Omul ce/ Creşte în Tine/ Cu sufletul/ Infinit/ În infinitul/ Tău”.

Dumnezeu e mirele iar lumea mireasă. Biserica e  şi ea mireasă aşa că lumea şi biserica devin sinonime. Biserica devine lume dacă ne amintim de ideea lui Blaga conform căreia, pereţii exteriori, pictaţi ca şi cei din interior, sacralizează ambientul.

Tema principală a cărţii este desigur morală. Omul este un gol care se umple de cuvântul lui Dumnezeu şi de lumină. Dumnezeu îi insuflă bunătate, iubirea aproapelui şi toate virtuţile. Îi cere respectarea celor zece porunci.

Omul îşi împlineşte fiinţa personală în cuvântul Lui: “Cuvintele Tale/ Semănate în lume/ Au făcut să crească/ Mândre grădini/ Prin care oamenii/ Tăi ce se hrănesc/ Din cuvintele Tale/ Să se bucure în/ Frumuseţea lor/ Că Tu eşti cu ei/ Şi ei îşi duc viaţa/ În Tine.”

Autorea are încredere că Dumnezeu va reîntoarce oamenii la dreapta credinţă şi lumea va fi mai bună: “Tot ce e gând curat/ Este al Tău/ Tu curăţeşti lumea/ Prin cuvintele Tale/ Şi tot ce-i pur/ La Tine se întoarce/ Neîntinat în/ Lume mergând/ Cu Tine de mână/ Ca la Tine să/ Revină mai pur/ Şi mai mare-i tăria/ De a fi în lume.”

Viaţa este un şir de iniţieri în drumul spre Dumnezeu. Treptele vieţii reprezintă tot atâtea încercări spre dreapta credinţă.

Poeta se imaginează călătorind cu pasărea gândului spre lumină. Zborul spre transcendent dă sensul vieţii. Sufletul e partea noastră de infinit: „Sufletul e la graniţa/ Dintre lumea finită/ De-aici şi lumea/ Infinită ce-l aşteaptă”

Credinţa zideşte o casă care devine întreaga lume. Locuirea autentică este religioasă. Lumea este minune divină. Cine are credinţă nu trebuie să se teamă.

Omul este : ”lumină/ îmbrăcată/ în cuvânt” din moment ce are spirit. Cuvânt e şi pasul lui Dumnezeu prin lume.

Volumul de versuri Există un Tu reprezintă un imn dedicat Creatorului, demarcaţiile cu trei puncte constituie momente de respiro în recitarea/citirea poemului fluviu.

Stilul este direct, extatic, elocvent.

Poeta constituie un caz aparte în peisajul liric contemporan. Credinţa în puterile infinite ale dumnezeirii o individualizează. Poeta afirmă că locuirea omului pe pamânt are sens dacă este întru Dumnezeu care reprezintă singura cale spre mântuire. Victoriţa Duţu, prin volumul de versuri Există un Tu, îşi exprimă credinţa că starea de normalitate, bazată pe dreapta credinţă, va reveni în viitor.

Lucian Gruia

Martie 2016

…………………………………………….

Cronica la  „Există un Tu” realizata de catre 

Lidia GROSU, poetă, critic literar

POETA VICTORIŢA DUŢU: LECŢIA INFINITURILOR

Poeta, dar şi pictorul Victoriţa Duţu, pasionată de lumea exactă a spaţiilor infinit dimensionale, descoperă lumile din preajma acestora( „Acest infinit / E trăit cu /Putere / În cele ce sunt / Ale lumii ei / Mâna scrie / Cuvintele cheie / Şi sufletul / Cuprinde  în el / Nesfârşirea / De infinit / Ce este pasul / Tău / Făcut în / Lumea celor ce / Sunt cu / Omul ce / Creşte în Tine / Cu sufletul / Infinit / În infinitul / Tău”(p.4), urmând calea indicată de vectorii pasionaţi şi de alte necunoscute, încărcătura lor, absolut misterioasă, fiind subordonată unei traiectorii a mişcării arbitrată de substraturile fiinţei şi a căror încoronare este asigurată de echivalenţi merituoşi în funcţionale definite de… emotivitate: „Acum infinitul este / Doar o gândire / o stare a minţii / Ce-şi făureşte căi / Şi infinitul pătrunde / În simţirea firii / Făcând loc / Liminii / ca-n ziua dintâi”(p.3). Succesivitatea luminii este precumpănitoare. Este ceea ce îl incită pe eul poetic, acesta păstrându-şi din umbră rolul de mediator al monologului/ meditaţiei asupra existenţei, dar oferind prioritate dialogului realizat prin intermediul pronumelui personal „Tu”, cu majusculă, la acelaşi caz nominativ declinat, a cărei valoare este una cu extensiune universală –  Tu-lumea; lumeaTtu – pe drumul cu paşii-podoabă ai pomului vieţii ce nu-şi pierd din viabilitate: „Există un Tu / la care lumea să / privească / există un Tu / în jurul căruia / lumea se roteşte / El păşeşte tăcut / către fiecare privire / către fiecare pas / şi drumul lăsat / în urmă / devine lumină”, (p.2). În selectarea infinitului din infinit, „Tu eşti marele Tu / al lumii noi”, (p. 6), care deschide poarta spre veşnicie, sugerând asimilarea lecţiei ce necesită o continuă repetare: „Şi lumea / Cu omul din ea / Îşi găseşze / în Tine / Infinitul său” (p.5). La hotarul dintre exactitate şi emotivitate, „Cuvântul infinit / Zideşte lumea” şi acesta, cu chipul aceluiaşi Tu, devine divinitate şi „Idee / izvorâtă / din rostirea ta / Către ceea ce este / să fie”(7). Autoritatea crepusculelor interioare cedează imensităţii cosmice („Scânteiază / apusul de soare / Parcă un alt soare / A răsărit…” (19)) „ce cuvântă / în lumea de aici / cuvintele / Lui / devenite miracol / al firii” , pentru că „El e Mirele lumii / Ce transformă / Lumea / în scântei de răsărit…”(p.8).

Plină de generozitatea purităţii Aceluia ce este Cuvânt, autoarea Victoriţa Duţu transmite nenumăratelor rotaţii pe circumferinţă a cuvintelor neîntinate ale omului de creaţie cu claritatea pentru lecturarea semnelor convenţionale cu „cel mai înţeles preţ” – „inima alege după dragostea ei” –  „către iubirea / celui ales să fie”. Sunt înţelesurile ce le propune lumii infiniturilor din infinit şi cu care se contopeşte poeta Victoriţa Duţu, sorbind din cupa împlinirii licoarea propriilor tălmăciri întru revigorarea grădinii din suflet (Port în mine / o grădină ascunsă / cuvintele Tale(p. 22)) –şi a devenirii acesteia Lumină a Celui de Sus întru „veşnica binecuvântare / de a trăi / în lumea Lui / restaurată în sărbătoare”. Hologramă a cuvântului, cu unul şi acelaşi titlu intuit pentru fiecare poem– „Omagiu cuvântului” –, citită de la început spre sfârşit ori viceversa, poezia Victoriţei Duţu este o curgere într-o singură direcţie – în cea în care „Pasul tău a devenit în lume Cuvânt”(88) spre „ziua cea de la începuturi”(85)– , dar şi asigurare că omul de creaţie simte, respiră, activează, există prin cuvânt, chemările interioare fiind o năucitoare dorinţă de recapitulare a sensurilor (”El te învaţă / Tăcut / Cât de mare / Este fiecare / Punct al trăirii / Şi te aşteaptă / Să îl păşeşti / Transformându-l în curgerea lui / În drumul / Căutător de / Sens în lumina / Născută din / Lumina pură”, (p. 79)) întru redescoperirea dintotdeauna a spaţiuului infinit confortabil  pentru  „Locuirea Gândului tău / În minunea de a fi / La tine / Acasă / Acasă cu El”(82)

Lidia GROSU, poetă, critic literar,

Chişinău, 2016

 

………………………………………………….

Cronica la romanul „Gabriel” realizata de catre criticul Lucian Gruia

 

Victoriţa Duţu – Gabriel (Ed. Carolina, Cluj-Napoca, 2015)

Victoriţa Duţa a absolvit Facultăţile de: Matematică (1995) şi Filosofie (1999) din cadrul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Este profesor de matematică şi pictoriţă cu numeroase expoziţii naţionale şi internaţionale. Tablorile sale reprezintă astre, cruci, pe Iisus răstignit, pe fecioara Maria, pomi din grădina Raiului etc, toate având un bogat fundal celest. De altfel, unul din personajele principale ale romanului Gabriel (Ed. Carolina, Cluj-Napoca, 2015), pe care îl comentez în continuare, Maria şi ea pictoriţă, afirmă că cel mai important lucru pentru artistul plastic este să reprezinte cerul specific modelului. Cu alte cuvinte, pictorul trebuie să caute relaţia omului cu transcendentul: “Da, eu cred că un artist adevărat asta ar trebui să facă, să aducă cerul pe pânzele lui ca să-l arate oamenilor. Da, oamenii de acum au nevoie ce cer şi de lumină, (…) da, pentru că noi purtăm ceva ceresc în sufletul nostru care este nemărginit.” Din acest punct de vedere, Maria are chiar o relaţie specială cu Dumnezeu. Credinţa ei este supusă unor probe iniţiatice şi până la urmă învinge. A fost măritată cu Mihai, un bărbat egoist, preocupat în exclusivitate de propria-i carieră. Soţul nu se preocupa nici de ea şi nici de fiul lor, Gabriel, născut fără esofag şi supus unor numeroase intervenţii chirurgicale. Urmează divorţul, după ce, colac peste pupăză, soţul îşi îmbolnăveşte soţia cu o boală venerică, iar aceasta, prin laptele supt, îi transmite microbul şi micuţului Gabriel.

După aceste nenorociri, Rafael, un professor de matematică, o descoperă pe Maria, leşinată pe o bancă în parc, în apropierea Spitalului Universitar, unde îi era internat copilul, şi o duce la urgenţă. Dragostea lor se înfiripă la prima vedere. Rafael fiind şi el cast şi credincios, potrivirea lor va fi perfectă. Discuţiile dintre Maria şi Rafael abordează în special problemele condiţiei umane contemporane şi teme religioase.

Mihai, ateu prin excelenţă, sub impulsul dorului vrea să se apropie de familia pierdută dar se retrage sesizând armonia acesteia.

Maria şi Rafael vor mai avea o fetiţă astfel că familia se împlineşte.

Dincolo de întâmplările dramatice, captivante sunt meditaţiile şi discuţiile dintre personaje, legate de problemele cotidiene şi religioase.

Pentru Maria şi Rafael, viaţa de astăzi este decăzută, valorile sunt răsturnate, morala desfiinţată, corupţia în floare, dragostea a devenit o marfă, ne îndreptăm spre distrugere . Mihai este personajul care ilustrează decăderea, el care îşi va înfiinţa o firmă prosperă îşi cheltuie banii pe aventuri nocturne şi se poartă urât cu angajaţii săi. Pentru el contează doar câştigul şi satisfacerea plăcerilor animalice. A ajuns în această stare întrucât nu a urmat preceptele religioase.

Maria şi Rafael, în contrapartidă, se vor împlini asculând de cele 10 porunci şi practicând iubirea de semeni. 

Rafael este profesor de matematică şi scrie şi el literatură ca şi autoarea. Maria care pictează şi Rafael care scrie reprezintă fiecare câte un alter ego al naratoarei. Prima carte a actantului va fi un succes.

Personajele Maria şi Mihai sunt construite antagonist, Maria este altruistă, bună, credincioasă, delicată şi dedicată familiei pe când Mihai este egoist, violent, ahtiat după bani, ateu.

Romanul este construit clasic, intriga o constituie nepotrivirea de carcter dintre Maria şi Mihai, punctul culminant îl reprezintă tentativa de sinucidere a Mariei care nu mai putea suporta situaţia familială şi lipsa de perspectivă de însănătoşire a băiatului, iar deznodământul, căsătoria fericită cu Rafael.

Stilul este modern, pendulând între agonie şi extaz, în funcţie de evenimente. Romanul reprezintă o pledoarie înfocată pentru credină, a celui care şi-a pierdut speranţa în oameni şi singura certitudine a rămas Dumnezeu. Şi după toate aceste probe ale suferinţei, totul se termină cu bine, Gabriel se vindecă şi i se naşte o surioară.

Astăzi, romanul Victoriţei Duţu, Gabriel, reprezintă o provocare. A face elogiul creştinismului, astăzi când credinţa este în declin, pare anacronic. Autoarea se dovedeşte tradiţionalistă, considerând valorile supreme: credinţa, familia şi morala. Ceea ce înseamnă normalitatea.  Poate în viitorul apropiat, după atingerea ultimei trepte de decadenţă, omenirea va reveni la ceste valori.

Cartea incitantă reprezintă o meditaţie dramatică asupra vieţii şi se citeşte cu interes.

 Lucian Gruia 

………………………………

Cronica la romanul “Gabriel” Prof. Virginia Cojocaru

Romanul „Gabriel” este o pledoarie pentru credinta, este o marturisire impresionanta a autoarei ca viata fara credinta nu exista,oricat ar vrea omul sa para puternic.

 Cartea are si un caracter autobiografic, caci Rafael este un alter ego al Victoritei Dutu, stiind ca pasiunile autoarei sunt filozofia,pictura, literatura, dar, mai ales, caracterul analitic al filozofului si profesorului de matematica. 

 Cred ca Rafael este idealul masculin creat de autoare, ma insel oare ??? Maria a fost salvata de Rafael , trimisul lui Dumnezeu , ca sa recreeze cuplul Adamic pe pamant. Eu asa ii consider pe cei doi- o unitate prin credinta, puritate, dragoste, stiind ca „daca dragoste nu e , nimic  nu e”. . Gabriel s-a insanatosit numai prin credinta mamei, iar Mihai a fost pedepsit de Dumnezeu , deoarece a parasit un copil nevinovat si pe mama sa, cand aveau cea mai mare nevoie de el, el nu si-a indeplinit rolul de parinte , rol  sfant dat de Dumnezeu, de aceea a si fost pedepsit prin boala venerica, in timp ce copilul si mama lui au fost vindecati  pentru ca Bunul Dumnezeu a vrut, ei erau puri si nevinovati. Regretele lui au fost tardive, iar mesajul este ca tata adevarat e cel care-si iubeste copilul si la bine ,si la rau, care-l ingrijeste, il hraneste, il educa  si-l ocroteste., iar acesta a fost Rafael. Aceste sentimente le-a simtit si Maria doar cand l-a avut alaturi pe Rafael. Cat de mult a tanjit aceasta femeie dupa dragoste si bunatate !!!iat Dumnezeu  i le-a dat pentru credinta sa. Dragostea si credinta lor adevarata este cea despre care numai Iisus Hristos propovaduia cand era pe pamant.

  Si numele personajelor sunt simbolice: Maria –  numele Maicii Domnulu, Gabriel -Sfantul Arhanghel, Rafael – simbolul artistului, creatorului de frumos, geniul, iar Mihai-pamanteanul cu pacatele lui. 

  Este o carte de suflet inteleasa si gustata numai de cititorii credinciosi, iar eu ma numar printre acestia. 

   De asemenea, referirile la societatea contemporana , cu luminile si umbrele ei, cu goana dupa profit , idealul diabolic fiind numai banul,sunt bine prezentate, dar oameni asemenea Mariei si Rafael nu se pot adapta si salvarea lor a fost credinta si dragostea. 

 La cele scrise despre romanul Gabriel, mai adaug prezenta in carte a motivului copacului, prin care faceti niste corespondente intre copac si destinul si conditia omului in lume, interesant si original punct de vedera.

Prof. Virginia Cojocaru

………………………..

Tema romanului-inspirata dintr-un caz real.

Nu te lăsa învins. Luptă. Viaţa învinge. Iubirea învinge. Rugăciunea învinge. Iubirea lui Dumnezeu e mai tare ca moartea. Maria a învins. Ea este simbolul victoriei. Copilul se vindecă şi trăieşte chiar dacă s-a născut bolnav. Maria iubeşe, şi-a refăcut viaţa cu Rafael, chiar dacă a fost părăsită în cele mai grele momente. Rafael a crezut cu toată tăria sufletului  său în iubire şi a găsit-o, a găsit-o pe Maria, soţia lui pentru totdeauna.

Romanul „Gabriel” este un roman al victoriei prin credinta şi al credinţei nestrămutate în victorie. Fii tu însuţi victorie asemenea lor.

plata ramburs, sau direct daca sunteti din Bucuresti

…………………………………………………..

De vorba cu poeta si prozatoarea Victorita Dutu, castigatoarea Premiului International de poezie „NAJI NAAMAN”

HPIM0923Poeta si prozatoarea Victorita Dutu debuteaza in august 2003, cu placheta de versuri “Spatii”. Urmeaza volumele “Cuvintele”, “Vreau o allta lume”, “Calatoria gandului”, “Cea care as fi”, “Singuratatea tatalui” si “Izvoarele vietii”. Poeta s-a nascut pe 12 august 1971, la Podriga, in judetul Botosani. Despre parintii ei, aceasta spune ca sunt cei mai buni si mai curati parinti din univers. Absolventa a Facultatii de Matematica si a Facultatii de Filosofie din Iasi, si avand un masterat in logica si hermeneutica, Victorita Dutu este in prezent, profesor titluar de matematica, la un colegiu din Bucuresti. In paralel, aceasta realizeaza la TVRM cultural si educational, emisiunea “Gandesti, deci existi”. Anul 2009 i-a adus Victoritei Dutu, Premiul International de poezie   „NAJI  NAAMAN”. Pe langa literatura, televiziune si munca de dascal, Victorita Dutu mai are inca o preocupare – pictura.

“Tot ce fac are la baza rigoarea matematica.”

– Vorbeste-ne despre debutul tau literar. Cand si unde s-a produs?

– Simplu, m-am dus cu o prietena, la un targ de carte  tinut la Teatrul National, Bucuresti, m-am oprit la un stand, la intamplare, am luat o carte, am rasfoit-o, am inceput sa glumesc cu prietena mea si am aruncat intrebarea: “-Pe mine nu ma publicati?/ -Ba da, daca sunt bune, publicam./ -Si cum aflu daca sunt bune sau nebune?/ -Le aduceti la noi./ -Da, unde?/ -Le aduceti la noi, la Muzeul Literaturii./ -Si unde vine asta?/ -Aici, in Romana./ -Daca intreb, stiu oamenii?/ -Da stiu?/ -Cu cine am vorbit?/ -Cu Marin Codreanu./ -Bine, o sa vin.La revedere./ -La revedere.”

Dupa trei saptamani, i-am dus un manuscris acolo, domnului Marin Codreanu si a doua zi, m-a contactat si am publicat primul volum, la Editura Muzeului Literaturii Romane in colaborare cu Asociatia Scriitorilor, Bucuresti.

– Ce a urmat dupa aceea?

– Am publicat pana la opt carti, poezie si proza.

– Ce titluri de volume de poezie si proza care iti poarta semnatura ai dori sa ne prezinti?

– Cartea de poezie religioasa “Vreau o alta lume”. Apoi, romanul la care inca mai lucrez, de la publicarea primului volum pana acum, am ajuns deja la volumul sase.

– La ce concursuri de poezie ai participat? Cu ce rezultate? Prin ce crezi ca s-au remarcat creatiile tale?

– Anul trecut, am participat la un concurs de poezie al romanilor de pretutindeni, organizat de revista « Starpress », al carei director este doamna Ligya Diaconescu. Am castigat locul trei la acest concurs si am stat pe gratis , ca premiu de fapt, cinci zile, in statiunea Olanesti. A fost de vis. Si nu pot sa ii spun decat felicitari acestei doamne extraordinare, Ligya Diaconescu, pentru ca am devenit prietene, de atunci.

Creatiile mele prin ce s-au remarcat ? Vin intotdeauna, cu o imagine si o idee, fara acestea doua creatiile mele nu se sustin, e ca la matematica, tot ce fac are la baza rigoarea matematica. Iar in pictura e la fel, daca o pictura de-a mea nu are idee si nu transmite ceva, nu pot sa pictez. E ca o demonstratie launtrica a unui ceva pe care eu il caut si acel ceva nu poate fi decat frumos, intoarcerea la sacralitate, la templu, la vesnicie, la ordinea lui Dumnezeu, daca lipsesc acestea, ma plictisesc.

– La ce publicatii din tara si din strainatate colaborezi?

– In principiu, la cele care ma publica. „Romanian Times”, „Agero”, „Oglinda literara”, „Starpress”, „Cetatea lui Bucur”, „Vatra Veche”, „Observatorul”, „Opinia Teleormanului”  si multe altele, le prefer pe cele online, pentru ca au foarte multi cititori si raman, cele tiparite dispar si au un numar limitat de cititori. Insa nu imi place sa fac critica de arta, recenzii sau comnetarii la evenimente sau atacuri, asa cum se practica peste tot, ma plictiseste, vreau sa ma ocup numai cu ceea ce am eu de scris, atat. Daca ies din preocuparile mele, imi pierd libertatea si mie imi place sa fiu o fiinta libera si sa ma bucur de libertate la maxim, dar de una creatoare. Cea mai mare libertate e rugaciunea.

dsc_0416Cultura – o chestiune de voluntariat

– Cand ai inceput colaborarea cu televiziunea TVRM cultural si educational?

– Gratie doamnei Bondrea, care mi-a oferit acest post din septembrie 2008,  careia ii multumesc din tot sufletul pentru tot ce a facut pentru mine si pentru ca mi-a acordat aceasta sansa de a gandi si de a chema la dialog oameni care fac ceva pe plan cultural, spatiu care a devenit aproape in exclusivitate, o chestiune de voluntariat. E frumos, e un loc in care inteligenta si eleganta spiritului se vad si asta si vreau, pentru mine inseamna respiratie intelectuala si nu mai conteaza dezamagirile, conteaza unde trebuie sa ajung -la telespectatori, aceasta e esential.

– Ce este „Gandesti, deci existi”? Cand a debutat aceasta emisiune? Ce audienta are ? Ce topic-uri abordeaza?

– Invitatii emisiunii sunt scriitori, pictori, teologi, matematicieni, actori, balerini, oameni de cultura care vorbesc si incanta publicul cu realizarile lor, viata lor, stabilim o tema actuala si dezbatem acele probleme care ne framanta sufletul. Are o audienta foarte buna in randul emisiunilor culturale, e o emisiune care imi place.

– Ce face, concret, Victorita Dutu, la emisiunea “Gandesti, deci existi”?

– Pun intrebari, provoc la discutii inteligente, ma intereseaza spontaneitatea dialogului, in asta consta frumusetea, sa urmaresti felul gandirii unui om, aceasta e fascinant in emisiunea mea. Insa fiecare dintre noi, inclusiv telespectatorii, avem nevoie de rabdare.

– Vorbind la modul practic, in ce masura vezi ca pe o provocare aceasta emisiune?

– Practic, intalnesc foarte multi oameni, unii exceptionali, care au facut lucruri uimitoare in cariera lor si invat, invat si de la cei care ma dezamagesc, care au fata de mine o atitudine ostila, invat cum nu trebuie sa fiu eu. Cresti, intalnindu-te cu atat de multi oameni care vor sa traiasca asemenea unor adevarati oameni de cultura, care vor sa traiasca frumos, si asta ma bucura, si ii bucura si pe cei care privesc. In emisiune la mine vin oameni normali, ca noi toti, oameni necunoscuti, tineri si varstnici, dar care au ceva de spus cu mintea lor si prin creatia  lor si viata lor, asta este esential pentru mine.

„Eu pictez foarte mult in minte.”

– Ai ales pictura tot ca pe o provocare ?

– Nu, eu nu am inceput sa pictez decat foarte tarziu, nici macar nu am luat in serios pictura, cand eram la liceu. Am inceput sa pictez de la douazeci si unu de ani, si asta pe cont propriu, simteam nevoia sa fac asta, era prea multa matematica pe care o studiam, toata ziua eu nu faceam decat sa invat matematica, iar cand eram in liceu, nici macar o secunda nu m-am gandit ca eu as putea sa ajung sa pictez, pentru mine matematica era totul. Am inceput sa pictez de la geometrie, de la vederea spatiala din interior, simteam nevoia sa exteriorizez cumva, era prea sec ce vedeam, ce faceam, aveam nevoie sa exteriorizez ce purtam in interior, ma duceam la bojdeuca lui Creanga, in spatele ei, pe o banca, ma lungeam pe ea cu fata la cer si ma uitam printre crengile copacilor, si mi-am zis dintr-o data, ”aha, asta trebuie sa fac, imaginile astea sa aiba viata, sa prinda contrast”, si de aici, de la visul acesta, a inceput totul. Totul era geometrie pura, dar nici pana acum nu am ajuns sa redau in vreo pictura nevoia interioara de atunci, perfectiunea aceea, starea aceea care e alta si alta in mine. Inca nu am ajuns, mereu e launtrica, iar in spatele a tot ce traiesc e ordinea matematica, nu pot sa ma desprind de ea. Asta sa fie provocarea, de a picta ceea ce port in mine permanent si inca nu am pictat, inca nu… Tot ceea ce am pictat pana acum e palid fata de ceea ce vreau sa pictez, cu fiecare pictura nu fac decat sa ma apropii de necunoscutul acela, care e atat de frumos, dar e ca la matematica, infinit.

– Am remarcat de asemenea, ca in poemele tale se observa pregnant o anumita inclinatie spre plasticitate, spre elementul pictural. Pictezi in gand, atunci cand scrii sau scrii in timp ce lucrezi la un tablou? Unde se intalnesc si unde se despart cele doua pasiuni ale tale?

– Eu pictez foarte mult in minte. Pictez si cand stau cu ochii deschisi , daca am timp liber , o pauza de cinci minute, prefer sa inchid ochii si sa pictez, e ca un fel de terapie la violenta zilnica, la agresivitatea permanenta. Trebuie sa recunosc aici, ca toata viata noastra este o imensa pierdere de vreme, si cand zic asta, nu ma refer la ceeea ce facem concret, ci la ceea ce facem cu mintea, mintea sta, nu face treaba decat din cand in cand, in rest, din automatism in automatism, sta in pauza. Eu, din acest punct de vedere, imi folosesc mintea foarte putin. Extrem de putin, in rest, tot felul de nimicuri zilnice care ne incomodeaza si ne risipesc gandirea.

La mine nu e nimic separat, nu pot sa fac distinctie sau ruptura in forul meu interior, intre teologie, matematica, filosofie, poezie, pictura, gand, la mine sunt impreuna, in interiorul meu e un tot, e ca si cand eu as fi un lac in care curg mai multe izvoare. As vrea ca opera mea sa fie mai multe feluri de nuferi. Totul incerc sa indrept catre Dumnezeu. El este singurul care este si toata creatia Lui poarta pecetea Sfintei Treimi, adica si noi. Nu e frumos, ca omul a primit porunca de la Dumnezeu sa fie fericit?

– Cand ti-ai dat seama ca esti de fapt, un artist plastic in toata puterea cuvantului?

– Inca nu mi-am dat seama de asta! Eu merg spre asta.

„Energii creatoare”

– Ai vrea sa ne vorbesti despre tablourile tale, sa le mentionezi pe cele care iti sunt cel mai aproape de suflet?

– Da, as vrea sa vorbesc despre cele cosmogonice, pentru ca pornesc de la Geneza. As vrea sa vorbesc despre un tablou, „Energii creatoare”. La aceasta idee m-am gandit cativa ani de zile. Cum as putea sa fac o pictura in care, pornind de la geneza sa arat ca universul acesta fizic pe care il cerceteaza oamenii de stiinta, deci si pamantul, este creat de Dumnezeu si poarta pecetea Sfintei Treimi, cum as putea sa gasesc aceste simboluri. Si m-am gandit la cele trei sageti de lumina care poarta in ele pecetea treiului,  Ele ce ating devine lumina , putere, energie, forta, culoare , sens. Sunt doua sfere exterioare, una in intuneric, care abia se vede, si cealalta lumina de la aceste energii, este vorba aici de partea lumii care ne este noua aratata si daruita noua spre cunoastere, si cealalta parte care se ascunde, pentru ca Dumnezeu este infinit, dar noi nu putem cunoaste decat prin taina puterii Lui creatoare.

Asta am incercat sa redau. Dar pictura e matematica. Este extrem de geometrizata, dar plasticizata prin forma si culoare. E ceva frumos pentru mine , pentru ca imi exprima ideea, si-mi place, conceptualizez.

– Am putea spune ca pictezi in stil clasic in contextul artei moderne. Ce artisti te-au influentat si te-au inspirat?

– Sunt trei, Fra Angelico, Michelangelo si  Van Gogh. De la Van Gogh, scrisorile lui, am invatat sa pictez.

– Unde ai expus?

– In Bucuresti, de foarte multe ori, iar in afara tarii, in Elvetia si Polonia, In Elvetia, trebuie sa ii multumesc doamnei Marinele Safta, si in Polonia, domnului Cornel Calonfirescu, doua persoane extraordinare.

– Cine sunt pictorii alaturi de care ai expus?

– Am un grup de pictori, printre ei Reli Daniela Voicu, Rodica Voicu, Mirela Traistaru.

„Lumina de pe umarul stang”

– Ce este „Lumina de pe umarul stang”?

– Consider ca mergem prea repede si nu mai avem timp sa privim cerul, care se oglindeste pe umerii nostri. Pictorita din mine considera ca trebuie sa picteze si sa arate oamenilor ce face, invitandu-i printr-un gest : ”sa te privesti in inima si apoi sa faci aceasta rotire, catre umarul stang unde este asezata lumina cerului si apoi catre cer, iar pictura sa devina zbor ca si rugaciunea, ca si visul, ca si puterea si forta vietii. Prin aceasta intoarcere ochii devin curati si poti sa vezi Adevarul, Calea si Viata.”

– In poezia „E ca si cum eu”, din volumul „Cea care as fi”, afirmi: „M-as desparti pe din doua,/ Ca si cum un fulger/ Ar patrunde in stanca,/ Stanca s-ar crapa”. Ai avut o expozitie de pictura si poezie “ Punctul de la infinit”. A fost aceasta expozitie momentul unei dualitati – pe de o parte poeta, pe de alta parte pictorita Victorita Dutu – sau a marcat momentul unei simbioze intre cele doua arte pe care le practici?

– E o dualitate pe care o traiesc zilnic si cred ca fiecare dintre noi traieste asa prin ascunsul din noi. O parte din mine a tasnit in sus, catre cer, si cealalta e rostogolita in bolovanii calcati de pasii oamenilor, indiferenti la mersul lumii si al lor. La mine, in interiorul meu, lucrurile nu sunt separate, nu stiu cum sa explic asta.

„Noi traim in viitor, si nu in trecut”

– Care consideri ca e cea mai mare realizare a ta de pana acum?

– Toate realizarile mele de pana acum sunt foarte mari, pentru ca sunt darul lui Dumnezeu si curatia oamenilor care au contribuit la realizarile mele, pentru ca nu as fi putut sa fac nimic de una singura. Fiecare realizare a mea este extraordinar de importanta, pentru ca ea a fost colosala la momentul in care a venit, ca sa o traiesc ca o binecuvantare de la Dumnezeu si m-a propulsat cu zeci de ani putere inainte, pentru ca noi traim in viitor si nu in trecut. Acum, cea mai apropiata realizare este premiul din Liban, cat ma bucur pentru asta, si ma bucur extraordinar de mult ca nu sunt singura, ca suntem atat de multi romani, ce frumos. Avem demnitate, putere, forta, suntem liberi. CE FRUMOS !!!!!!! Tacerea devine creatoare! Singuratea devine creatoare. Cea mai mare realizare a mea este puterea pe care mi-o da Dumnezeu sa merg inainte, orice ar fi. Nu-i frumos?

– “Asteptam ca timpul/ Sa se transforme intr-o raza de soare”, spui in poemul „Copilul din mine ma priveste din cer”. Cum se va transforma in viitor, timpul intr-o raza de soare, pentru tine, ce planuri ai?

– Sa nu renunt niciodata, la idealurile de la douazeci de ani. Sa le indeplinesc pe acelea.

– Cum iti petreci timpul liber?

– Nu am timp liber, pentru ca ma straduiesc sa-l flosesc integral si sa nu il pierd.

– Ce hobby-uri ai?

– Nu am asa ceva, am numai lucruri serioase, ma odihnesc muncind la altceva. A, ba da, ar fi unul, sa-mi conduc masina, imi place la nebunie! E un hobby?

– Pe 11 august 2007 ai lansat antologia de versuri „Drumurile vietii”. Unde se intersecteaza pentru Victorita Dutu drumurile matematicii, ale filosofiei, ale picturii si ale creatiei literare?

– In Drumul cautarii lui Dumnezeu si al urmarii lui Hristos.

– Ai un mesaj pentru cititorii nostri?

– Da, doua versuri dintr-un poet de care sunt indragostita: “Adevaratele infrangeri/ Sunt renuntarile la vis.” (Radu Gyr)

http://victoritadutu.wordpress.com/

Octavian Curpas, USA

……………………………

Pictorita ingerilor, Victorita Dutu

 

Victorița Duțu este fascinată de doi pictori. Chiar până la obsesie!  Fra Angelico şi Rubliov… dar şi de Părintele Arsenie Boca, „părintele nostru”, cum îl defineşte artista căci „îngerii zugrăviţi de aceştia sunt ulutori, ating veşnicia”. Pictând îngerii, artista se gândeşte la omul nostru de astăzi, cât de curat şi de frumos trebuie să fie el şi cât de frumos trebuie să îşi ducă viaţa, că să stea ancorat în lumina lui Dumnezeu, care înseamnă viaţă.

Pentru ea, îngerii reprezintă puritatea şi forţa înţelegerii şi cunoaşterii. De altfel, se destăinuie artista: „Nu pot să fac o distincţie între pictură şi poezie, între matematică şi filosofie, între teologie şi frumuseţe pentru că toate sunt prezente în mine. Eu cred că sensul existenţei noastre este frumuseţea, este acea frumuseţe pe care Dumnezeu a creat-o şi noi suntem chemaţi să o trăim. Suntem creaţi de El prin frumuseţe pentru că Dumnezu este nespus de frumos. Dacă în lumea exterioară lucrurile sunt separate, vedem o distincţie clară între matematică şi filosofie, între algebră şi geometrie, între cuvânt şi culoare, între imagine şi o ecuaţie la mine e altfel”. Este motivul pentru care toate picturile artistei reflectă emoţii şi trăiri ce transced cuvintele poetice, abundând de figuri angelice, lucrări în care imaginile şi cuvintele se împletesc pentru a contura acea căutare pe care pictoriţa îngerilor o definește ca nevoia ei „de a şti şi de a cunoaşte”.

………………………

“Cuvintele” de Victorita Dutu – Poem pe un drum infinit

Tot astfel dupa cum la inceput a existat Cuvantul si nu doar un cuvant oarecare, iar Cuvantul S-a facut trup si a locuit printre noi, in viziunea Victoritei Dutu, nu exista simple cuvinte, ci “Cuvintele”. Iar acestea sunt “Liniste”, “Linie”, “Frumusete”, “Drum” si “Gradina”. “Cuvintele” nu au nimic material, pentru ca ele vietuiesc in “inchipuirea” poetei, in imaginatie, despre care autoarea afirma ca “numai ea/este prezenta/in realitatea ce o/traiesc fara sa o/pot atinge cu mana.”

Poeta si prozatoarea Victorita Dutu este cunoscuta iubitorilor de arta prin cartile “Spatii”, “Vreau o alta lume”, “Calatoria gandului”, “Cea care as fi”, etc. Volumul de versuri „Cuvintele” a aparut la Editura Muzeului Literaturii Romane in noiembrie 2005. Detinatoare a Premiului International de poezie “NAJI NAAMAN”, obtinut in anul 2009, Victorita Dutu debuteaza in august 2003, cu placheta de versuri “Spatii”. Poeta este absolventa a Facultatii de Matematica si a Facultatii de Filosofie din Iasi si are un masterat in logica si hermeneutica. In prezent, Victorita Dutu este profesor titluar de matematica la un colegiu din Bucuresti. In paralel, aceasta realizeaza la TVRM cultural si educational, emisiunea “Gandesti, deci existi”.

“Linistea ce nu se lasa cuprinsa de zgomot»

Pentru ca dimensiunea principala a realitatii in care evolueaza autoarea este imaginatia, Victorita Dutu, spre deosebire de alti poeti, nu este interesata sa evadeze din aceasta realitate. La fel ca si cuvintele, realitatea despre care vorbeste poeta se defineste prin imaterialitate. Intr-o asemenea realitate, linistea devine un autentic loc de refugiu din fata cotidianului. “Linistea/ce nu se lasa cuprinsa/de zgomot se manifesta ca o varianta la “gandul celuilalt”, gand ce capata forma, de aceea, continua poeta, atunci cand “o mana din afara mea/m-a luat de mana/mea stanga,/nu m-am speriat/ca nu am putut/sa o vad!” Mana simbolizeaza actul creator, identificarea autorului cu creatia sa. Victorita Dutu ne asigura ca intreaga ei creatie reflecta deschidere, sinceritate, curatie a gandului, atunci cand afirma – “da, arat mana,/palma mi-o arat.”

“Un drum din inchipuire”

Dincolo de aceasta identificare cu propria creatie, poeta incearca sa traiasca si ca spectator, nu doar in calitate de creator, emotia estetica autentica. Iar o asemenea emotie nu poate fi experiementata decat prin detasarea totala de opera creata. Pigmalion, pamanteanul indragostit de propria opera de arta, exista in fiecare creator, de aceea, Victorita Dutu considera ca trebuie sa precizeze, la un moment dat: “am facut o distinctie/intre mine si/un drum din inchipuire.” Prin aceste versuri, ea ne asigura ca isi priveste propria creatie cu ochii consumatorului de arta si nu ai celui ce compune. Fiind o poeta cu vocatie, aceasta stie ca paseste “pe un drum/ce se largeste la/infinit», ceea ce denota convingerea ca arta ei va supravietui, ca va avea puterea sa infrunte timpul si circumstantele, ca destinul ei literar este bine trasat. Drumul de la intuneric la lumina, spre infinit, semnifica iesirea din profan, biruinta elementului spiritual asupra celui profan.

Tristetea si calmul versurilor Victoritei Dutu se manifesta in redarea propriilor trairi interioare. “O unda de soc/face ca totul/sa se inverseze/si in loc sa/privesc inainte/privesc inapoi”, spune poeta, cu o usoara autoironie. Un element distinctiv in poezia sa este si alternanta rasarit-apus, care ne trimite cu gandul la actul inchinarii. Soarele, astrul zilei, este simbolul binelui, al vietii, al puterii creatoare, al mantuirii, al spiritualitatii. Noaptea, cu tenebrele ei, evoca raul, spaimele, bucuriile desarte, absenta fortei morale. Victorita Dutu constientizeaza lupta care se da chiar in sufletul ei intre bine si rau, atunci cand afirma : « apare gandul/cuprins intr-o umbra/ce se pune/intre soarele rasarit/si noaptea ce/vrea sa apuna/si sa rasara /la plus infinit.”

“Obiectul… ce si-a pierdut forma”

Ar mai trebui remarcat in “Cuvintele”, motivul golului, care se regaseste si in poezia lui George Bacovia, “Plumb”. Golul, la fel ca si umbra din versurile anterior mentionate, sugereaza ceva misterios, indefinit, o stare de neliniste, de asteptare, de tensiune. De fapt, “umbra” si “golul” evoca intensitatea trairilor sufletesti ale poetei si sporesc sentimentul de tristete. “Golul acesta/cuprinde/doar obiectul/ce nu mai este./obiectul acesta/si-a pierdut forma,/se striveste acum/pe el insusi/in doua goluri/ce se intersecteaza/in ochiul meu/ce vrea sa /tasneasca prin spatii.”

In contrast cu “obiectul… ce si-a pierdut forma”, cartea ramane la Victorita Dutu o imagine concreta, legata de realitate, pe care autoarea are puterea sa o transforme “intr-un gand/plutitor pe o linie/paralela cu lumea”. In simbol, cartea marcheaza initierea, cunoasterea, descifrarea enigmelor. In carte salasuieste spiritualitatea cea mai profunda, frumusetea care “se ascunde mereu.” Acest estetic in cautarea caruia se afla poeta semnifica in cele din urma, aceeasi intoarcere la sine. Iata ce spune Victorita Dutu: “nu stiu pe unde/sa merg,/pentru ca ea (frumusetea),/fiind a lumii,/vreau sa o/pot cunoaste.” Frumusetea inseamna vitalitate si este opusa umbrei si golului.

“Stiu ca pot sa vad”

Interesant este si faptul ca autoarea isi propune sa inteleaga “nesfarsitul…, in aceasta calatorie” in lumea cuvintelor, in care a pornit. Ea talmaceste “imagini iluzorii”, iar concluzia la care ajunge este ca “nu se intampla/mare lucru”, pentru ca “doar gandul neputincios/se mai framanta,/sa poata scapa,/de ceva nestiut.” Experienta de pana aici a poetei releva absenta emotiei, pentru ca asa cum ne anunta chiar ea, spre deosebire de drumul infinit, calea pe care merge acum “e un drum inutil”, marcat de “un inghet/al normalului”, avand ca ultim rezultat scufundarea “in vartejul uitarii.”

Singura certitudine incontestabila pe care poeta ne-o impartaseste este aceasta: “stiu/ca pot sa vad./deschid ochii,/chiar daca nu vãd/decat imagini iluzorii.” Starea de bine este inexistenta, intrucat “gandul neputincios/se mai framanta,/sa poata scapa,/de ceva nestiut.” Mai mult, Victorita Dutu este urmarita “de frica unei noi caderi,/de spaima unei indepartari/in prapastii”, iar “cuvintele sunt,/poate nici nu mai stiu,/o simpla miscare de aer ,/un zbor de pasare,/cu o viteza uluitoare /ce se ascunde/de zborul rapitor.” Acest “zbor rapitor” nu este altceva decat “lacrima mortii/ce ploua pretutindeni”, o realitate de cosmar care are tangenta cu lumea muritoare. Intr-o asemenea realitate, creatorul devine “cea mai aleasa prada”.

De obicei, pasarea, zborul sunt simboluri ale timpului care trece repede si ireversibil si ale mortii. Prin zbor, pasarea are rolul de curier, de vestitor, unind soarele si luna, cele patru vanturi, dar si “cele patru drumuri” despre care poeta marturiseste – “nu le pot vedea”. Zborul face legatura intre lumea reala si cea iluzorie, oferind acces la “nesfarsitul” pe care autoarea se straduieste sa il descifreze.

“Intr-o oglinda”

Un alt simbol important in “Cuvintele” este oglinda, stravechi obiect al civilizatiei umane, care aduce vindecare de spaime si alunga “umbra”. In istoria culturii oglinda este simbolul cunoasterii, metafora a literaturii si artei. Oglinda nu semnifica o cunoastere directa, ci una refractata. Oglinda curata este un simbol al puritatii, iar cea murdara este simbolul minciunii si al pacatului. “Intr-o oglinda/se vedea pe/el insusi/in aceasta /strafulgerare/si nu-i mai era frica./da, da, nu-i mai era frica,/pentru ca/obiectul acesta/a devenit un gand/ce nu mai facea/nici o umbra.” Oglinda este si un element fantastic, care face trecerea de la planul real la cel imaginar. In oglinda se reflecta ca intr-o strafulgerare, eul initiat prin intermediul unei cunoasteri indirecte, caruia frica ii este straina. (Sa ne amintim de personajul lui Mircea Eliade, din nuvela fantastica “La tiganci”. Profesorul Gavrilescu se trezeste la un moment dat, intr-un labirint, printre paravane si oglinzi. Ajunge aici tocmai pentru ca ii este frica, iar frica face imposibila initierea.)

“Mi-a adus copacul in palma”

Iata de ce, pentru a iesi din labirintul celor patru drumuri pe care nu le poate vedea, poeta spune ca singura sansa este de a fi « cu el/cu cel care ma impinge de la spate/sa merg.” Iar acest lucru devine posibil numai datorita faptului ca “gradina/a facut un ocol/si mi-a adus copacul in palma”. In crestinism, acest copac simbolizeaza arborele cosmic, pomul vietii, iar gradina este Edenul sadit de Dumnezeu la facerea lumii. Acest copac ofera vesnica regenerare. Cu radacina infipta in pamant si ramurile inaltate spre inalt, pomul vietii face legatura intre uman si divin si are caracterul unui centru, al unui punct de echilibru. De fapt, pentru crestini, Isus este Pomul Vietii, Sursa binelui absolut, Sustinatorul.

“Cuvintele” Victoritei Dutu se incheie in mod semnificativ cu imaginea ferestrei, a “ochiului” casei sufletului: “din fereastra apoi/sticla se topeste/intr-o raza,/venita de nicaieri./raza lumineaza/intr-un alt intuneric/ce nu poate cuprinde/angoasa gandului.” Fereastra este simbolul receptivitatii si al deschiderii catre lume, ea marcheaza legatura dintre interior si exterior. De altfel, in vis comunicarea se realizeaza prin intermediul ferestrei si al oglinzii. Daca initial, poeta declara ca “oboseala inchide o/fereastra,/inchide doua ferestre,/inchide mai multe/ferestre,/apoi ferestrele /ma inchid pe mine/in oboseala gandului”, acum sticla ferestrelor din “Cuvintele” Victoritei Dutu se topeste la aparitia unei raze. Raza aceasta aduce cu sine speranta, lumina, bucurie, cunoastere. Raza este atributul divinitatii si astfel, frumusetea, in a carei cautare se afla poeta, devine o realitate tangibila. De data aceasta,“frica/si oboseala” nu se mai imbratiseaza, iar drumul infinit al cuvintelor Victoritei Dutu abia incepe – “eu merg pana departe,/fac un pas.”

…………………….

9 gânduri despre „Critica

Thank you very much for your appreciation. Victoria Dutu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: